Invitatie la petrecere

Cu pasi repezi se apropie Craciunul. Doar cateva zile ne despart pana la sarbatoarea mult asteptata, sarbatoarea bucuriei, momentul in care Dumnezeu ne-a dat o sansa la o viata noua.
Cum vom sarbatori acest moment special? Avand o masa bogata, inconjurati de familie si prieteni, asteptandu-l pe Mos Craciun? Pe el trebuie sa-l asteptam oare? Prietenii mei duc o intreaga campanie pe messenger sau pe facebook cum ca Mos Craciun exista. E chiar asa de importanta ideea unui personaj de poveste care aduce daruri? Oare nu ar fi mai simplu sa spunem ca Isus vine sa ne aduca daruri nemasurat de pretioase? oare chiar asa de importante sunt acele cadouri sub brad?
Atunci cand e ziua de nastere a unei persoane dragi, o sunam, ne intalnim cu ea, probabil ca mergem si la o petrecere, ii ducem un cadou si o coplesim cu dragostea noastra. De ce n-am proceda la fel si cu aniversarea lui Isus?
Sa mergem si noi la petrecerea ce se da in cinstea Lui in ziua de Craciun, sa-i ducem in dar inima si dragostea noastra. Cum putem face asta? Participand la Sfanta Liturghie la biserica, invitandu-l la masa noastra de Craciun si oferindu-i toata fiinta noastra.
Mai aud expresia, "Vai, nu simt Craciunul daca nu e zapada!", "Vai, daca ploua, vai daca etc..." Ce legatura are Craciunul cu prognoza meteo? Adica, daca nu ninge, Isus nu se naste sau cum?
E foarte simplu totul. Ori ne bucuram de nasterea lui Isus, ori nu. Ori alegem iubirea, ori masa imbelsugata, ori alegem un chef intr-un club, ori alegem sa cantam niste colinde..... Totul tine de alegere.
Sa alegem bine si sa ne bucuram de sarbatoarea Craciunului impreuna cu cel pe care-L sarbatorim.
Atunci, va promit eu, ca toate detaliile materiale si prognoza meteo nu mai conteaza.

Aparentele inseala

In ziua de azi trebuie sa fim un frumos cadou, ambalat frumos, cu multe fundite, colorat....Trebuie sa fim asa ca sa starnim interesul si curiozitatea celorlalti de a rupe ambalajul si a vedea continutul. Dar ma intreb, daca ambalajul este modest, oare nu ne putem bucura de cadou la fel de mult ca si cum ar fi ambalat la ultima moda? In fond...continutul e acelasi. De ce conteaza chiar asa de mult ambalajul? De ce un cadou ambalat intr-o simpla hartie alba este privit altfel decat unul ambalat in hartie lucioasa, colorata si cu fundite?

Acces la informatii

In fiecare seara cand vin sau plec de acasa, pe malul Petzei, zeci de batrani asteapta povestind in fata unei bucati de fier, ziarul. Este un ziar gratuit, un ziar in care se dau informatii in mod gratuit, informatii ieftine, dar pentru multi este singura sursa de informatii, pe langa stirile macabre de la televizor.
Ma gandeam cum am ajuns in secolul acesta in care exista atatea modalitati de a fi informati, in care tehnologia este atat de dezvoltata? Ma gandeam ca noua generatie oricum isi citeste presa pe internet, dar oamenii mai in varsta, nu se au cu tehnologia. In plus, fara sa fiu rautacioasa, cred ca generatia anilor de glorie ai comunismului, obisnuiti cu cozile care nu se mai terminau, duc lipsa acelor momente sau am ajuns atat de saraci incat orice e pe gratis, e bun.
Trecand printre ei, ascultand franturi de conversatii, am observat ca se strang la o anumita ora si sunt foarte irascibili daca indrazneste cineva sa se bage in fata lor, pentru ca de multe ori, ziarele nu ajung la toti. Aceste persoane se transforma intr-un fel de postasi deoarece nu iau doar un ziar pentru uz personal, ci fiecare ia un teanc pe care il distribuie in bloc. Asa gasesc si eu ziarul in scara mea.
Ce trist este ca am ajuns in aceasta situatie...
Am vrut sa le fac o poza, dar cu ce sa ma laud? Cu disperarea oamenilor?
Totusi, privind partea pozitiva a lucrurilor, este bine de stiut ca oamenii in acest fel socializeaza, plus ca sunt deschisi sa citeasca si sa se informeze, deci nu suntem o populatie de ignoranti.
Ma mai distreaza si reclama de la Vodafone in care mama ii spune fiului ei, ca pe ziarul de pe telefon sa curete el cartofii.
Oare, peste 30 de ani cum vom fi informati?

Între decizii şi tentaţii

Cu puţine zile în urmă, a apărut la orizont o ofertă deosebit de tentantă legată de achiziţionarea unui laptop de ultimă generaţie, cu o configuraţie super bună, mai bună decât aş fi sperat să-mi cumpăr. Este vorba despre un Laptop DELL care în magazin îl găsesc în jur de 3000 RON. Ei bine, persoana care avea mai multe astfel de laptopuri de vânzare, originare din Italia (aveau tastatura şi Windows-ul în italiană) îl vindea la 1500 RON, bine-nţeles fără acte şi garanţie. Câţiva colegi îşi cumpăraseră deja şi eram cât pe ce să cedez, dar cum 1500 RON nu e o sumă de aruncat pe geam, am stat, am cugetat, am cerut păreri şi am ajuns la concluzia că nu vreau să mă risc. În primul rând, nu e moral. Prin gestul meu, eu aş fi încurajat furtul. Cu cât piaţa cere mai multe obiecte de genul, cu atat mai mulţi se apucă de furat şi fac o afacere din asta. Nu stiu şi nici nu-mi imaginez cum au putut sa fure 60 de astfel de laptopuri şi sa le distribuie în toată ţara, dar nu e treaba mea. Cineva îşi risca libertatea pentru nişte bani...nu e treaba mea şi nici nu vreau să am vreo contribuţie chiar şi indirectă la acest fapt. Plus ca am mai citit pe net că producătorii implementează tot felul de softuri anti-furt şi dacă fac investigaţii, chiar pot localiza laptopurile „pierdute”. Chiar nu vreau să mă trezesc după ceva timp că îmi confiscă laptopul pe care am dat bani destui. Bine, veţi zice ce şanse am să mi-l găsească tocmai mie? Poate că 0,0000001% , dar prefer să mai aştept şi să-mi cumpăr un laptop cu acte şi garanţie, legal din magazin şi să nu-mi fac griji cum să-mi instalez diferite programe şi cum să-mi dezinstalez altele.
Poate voi regreta de mai multe ori faptul că am fost fraieră şi am luat aceasta decizie, dar în viaţă trebuie să luăm decizii bune.

De maine

De cate ori nu ne-am promis ca "de maine" n-o sa mai facem cutare lucru, sau ca de maine ne vom schimba, de maine vom renunta la acel viciu, de maine vom incepe o cura de slabire, de maine, de maine..totul de maine...
De multe ori reusim sa punem ceea ce ne propunem in practica, dar in timp, probabil ca revenim la vechile obiceiuri, chiar si pentru putin. Asa mi-am promis si eu, ca nu voi mai repeta mereu aceeasi greseala in ceea ce priveste cunoasterea unor persoane "potential" interesante. Si cu toate acestea....am clacat din nou. Am cazut, dar ma voi ridica si n-o sa ma mai uit la ce am lasat in urma.
A fost un lucru spontan, pe care nici macar nu l-am inceput eu, dar am luat parte la el, incercand sa fiu deschisa, sa vad si sa cunosc. Ne este sete de cunoastere...dar treuie sa fim atenti pe cine vrem sa cunoastem. O cunoastere nu poate fi rodnica doar daca privirile se indreapta intr-un singur sens. Privirile trebuie sa circule pe ambele benzi existand posibilitatea ca la un moment dat, sa apara o intersectie. Si in mijlocul acelei intersectii exista posibilitatea ca cele doua priviri sa se apropie. Dar, se pare ca a aparut un sens giratoriu, ne-am invartit de cateva ori in acel cerc, dupa care fiecare a luat-o pe strada lui.
Ceea ce ma enerveaza la culme este faptul ca visez si ma bucur de noua descoperire, ma bucur ca pot schimba pareri si cu persoane noi, ca imi pot face noi prieteni. Intotdeauna entuziasmul meu e mare si apoi sunt lasata acolo, ca un obiect de care nu mai ai nevoie. Nici macar n-ai incercat sa ma cunosti, sa ma descoperi. M-ai ranit, chiar daca a fost inconstient.
Si atunci, cu atata seninatate, putem merge sa cautam persoane noi si frumoase, bibelouri de portelan care sa fie ambalate asa cum ne dorim, tanjim dupa ele, dar hello....nu mai sunt la moda.
Mergem sa cautam laude si aprecieri gratuite in stanga si-n dreapta, mergem sa despicam firul in patru si sa cautam solutii la singuratatea si nefericirea noastra. Ne inselam pe noi insine cu ideea ca oricum, pana la urma, sufletul conteaza, si nu suntem in stare sa recunoastem si sa ne uitam in oglinda, cine suntem si ce facem cu micile semne pe care ni le da viata.
Pun capat aici si merg mai departe.

Undeva, cineva te asteapta

Sunt asa cum sunt,la fel cum si tu esti asa cum esti, cu calitati si defecte, cu vise si sperante,cu asteptari, cu deziluzii si dezamagiri. Eu sunt aici, tu esti acolo...Nu ma cunosti si nici eu nu te cunosc inca, dar vreau sa te intalnesc si sa vad sclipirea din ochii tai, sa-ti aud vocea, sa-ti ascult gandurile, visele, viata intreaga. Am o mare sete de a vorbi cu tine, de a te cunoaste mai bine. Nu stiu cum sa incep, ma fastacesc precum o copila. Nu stiu sa te cuceresc, nu ma pricep... stiu doar sa rad si sa zambesc.Poate ca nu sunt ca in visele tale, poate nici tu nu esti ca in visele mele, dar ce mai conteaza visele cand simti acel impuls de cunoastere. Si acest impuls de unde vine? Oare nu ni se intersecteaza drumurile cu un scop? Crezi ca poti trece peste stereotipuri?
Accepta-ma asa cum sunt! Voi incerca sa nu ma precipit si sa nu ma agit fara motiv.Dar daca voi simti fortate lucrurile, ma voi retrage in carapacea mea... Azi sunt entuziasmata, maine vreau sa renunt, azi sunt simpla, maine ma complic, azi vad lucrurile clare, maine imi fac ganduri...Astazi visez, maine ma trezesc la realitate. Care este realitatea? ...A fost doar un alt vis sau ...
That's me...

Socializare

Nu inteleg de ce e atat de greu sa socializezi dupa o anumita varsta. Cand eram mica ma imprieteneam cu toata lumea deoarece aveam un singur tel comun, si anume jocul. In adolescenta am devenit timida si vorbeam doar dupa ce analizam persoana si-mi faceam o intreaga lista mentala daca merita sau nu sa am curaj sa vorbesc....Apoi, s-a schimbat totul.Nu mai am probleme sa vorbesc cu persoane straine...si nu mai am probleme nici sa-mi expun punctul de vedere sau sentimentele. Si totusi, deschiderea mea nu inseamna deschiderea celui de langa mine. Nu vrea sau nu se lasa cunoscut. Incerci o conversatie banala, o gluma sau o informatie pentru a deschide un subiect si pac.....parca a picat cerul.
E ca si in schemele mele electrice....Trebuie sa leg cabluri de colo colo, iar schema imi arata legaturile, trimiteri neterminabile pe alte pagini si tot asa...
Stiu ca daca ar fi simplu, n-ar mai exista motivatie. Si totusi....vreau sa cunosc o persoana pentru ca deja am o parere buna despre ea...Am un feeling, un impuls de moment pe care nu pot sa-l utilizez deoarece unii sunt chiar inabordabili....Offf,nu e bine ca visez din nou.

O luna la Torino

Iata o noua oportunitate pe care am primit-o cadou de la Doamne Doamne prin intermediul firmei in care m-am angajat.....o luna de training la Torino. Dupa 3 saptamani de concediu, in care am "vegetat" in bloc ( nu sunt o persoana prea spontana si fara planuri n-am mers nicaieri), vineri dupa-masa, la ora 14 primesc un telefon. Eram informata ca duminica noaptea voi pleca impreuna cu colegii mei la Torino pentru mult asteptatul training. Noroc ca-mi cumparasem valiza...Mai trebuia doar sa o umplu si sa-mi iau zborul.
Prima data cu avionul...wow....oare cum va fi?Ce voi simti atunci cand voi zbura? Nu am avut neaparat emotii, ci am fost doar nerabdatoare sa merg, sa fac acel curs si sa mananc inghetata.
Dupa o asteptare de cateva ore, iata-ma in avion. Din pacate n-am avut un loc la geam. Nerabdare mare, dar totusi se anunta o intarziere de cateva minute. Avionul se pune in miscare, mareste viteza incet incet, apoi dintr-o data...ma simt ca in parcul de distractii :)) Viteza tot mai mare si dintr-o data ma vad deasupra orasului. O senzatie unica...Avionul face o curba, se inclina intr-o parte....Vai ce mult mi-a placut! Turbulente? Ce-s alea?
Cand am ajuns in Torino, am asteptat si am tot asteptata bagajele.Dupa ceva timp au ajuns, din fericire. Deja ma gandeam ca voi ramane fara el. Urcam intr-un taxi si iesim pe soseaua de centura. Si ma uit pe ceasul de pe bord si vad cum ajung la 150 km/h....No problem. Ma simt ca in filmul TAXI. :)) Oricum, nu se simtea viteza si italienii, chiar daca sunt grabiti, circula foarte bine. In oras am lasat-o mai moale cu viteza. Ajunsi la hotel.....m-am simtit un VIP. Super fain, conditii bune si un mare apartament , balcon, aer conditionat.....Super!!! O luna in care sa ma simt VIP, sa nu fac nimic, in afara de servici.
Obosita, am mers sa-mi fac abonamentul pentru transportul in comun ( n-am fost chiar asa mare vip sa am masina cu sofer :)), dar legitimatia nu se poate face numai in anumite locuri, ca de exemplu in gara.Am umblat dupa nenorocita aia de legitimatie mult si bine.
Prima zi la servici. "Tutto bene?" Of course....nu putea fi altfel. Aceeasi atmosfera, doar peisajul schimbat. Sunt placut surprinsa cat de sanatos mananca italienii si se vede rezultatul. Sunt slabi si arata cu 10 ani mai tineri decat varsta lor reala. Trebuie sa ma pun si eu sa-mi schimb stilul de viata....
Zilele au trecut foarte repede. Desi trainingul a fost obositor datorita cantitatii asa de mari de informatii pe care le-am primit, m-am reintors acasa cu mai multe cunostinte, dar din pacate n-am apucat sa vedem nimci practic. Am incercat sa obtinem permis de vizita la sediul Fiat Mirafiori, dar au si ei o mare birocratie, tinand cont ca erau colegi italieni care asteptau sa mearga acolo de mai bine de-o luna. Apoi s-a ivit o noua posibilitate: sa obtinem permis turistic de vizita Fiat. Tot am fi recunoscut ce ne interesa pe noi, chiar daca ne-am fi plimbat cu trenuletul in hala. Ei bine, angajatii de la Fiat au intrat in greva si a picat si aceasta posibilitate. Cel mai haios a fost faptul ca la cursuri ne aratau poze si filmulete de la statiile asamblate la Oradea. Ne-am impacat cu gandul ca tot mai multe lucruri vom vedea acasa....
A fost cald in Italia, dar n-am suferit din cauza asta, datorita climei. Am vizitat Muzeul Egipt, al doilea ca marime dupa cel din Cairo si mi-a placut foarte mult. Chiar am vazut pe Discovery ca sunt multi arheologi italieni care exploreaza Egiptul. Bravo lor...bine ca au fonduri ca sa-si faca meseria.
Nu puteam sa nu vizitez Domul in care se pastreaza Giulgiul. Nu era expus, dar mi-am amintit cu drag de momentele unice pe care le-am trait in anul 2000, cand am fost la Torino si am vazut acea bucata de panza, atat de controversata, dar chiar nu am nevoie de astfel de dovezi ca sa cred ca Isus a murit si a inviat pentru noi. Oricum, ajuta doar sa-i vezi imaginea si sa intelegi cate rani a suferit pentru noi.
Chiar in prima sambata la Torino, am mers la Superga, un loc in care se poate vedea panorama orasului. A fost frumos acolo sus, de asemenea mi-a placut si plimbarea cu trenuletul. In acel loc exista o frumoasa biserica in care am constatat cu indignare faptul ca oamenii scriu pe pereti. Ce moda o mai fi si asta? Sa-ti scrii numele pe peretii bisericii, sau poate chiar declaratii de dragoste, etc. Erau afise de atentionare ca lumea sa nu mai scrie pe pereti ci sa foloseasca registrele puse la dispozitie la intrarea la biserica. In fine....mi se pare un lucru urat.
Nu pot sa nu mentionez faptul ca am incercat muulte gusturi de inghetata, dela cea mai populara Gelaterie din Italia, si anume GROM. In acest loc se face inghetata "come una volta", fara chimicale, doar cu ingrediente naturale si ecologice. Cel mai mult mi-a placut Stracciatella. L-am gasit pe facebook pe Federico Grom si l-am felicitat pentru cea mai buna inghetata pe care am mancat-o vreodata. Evident ca mi-a raspus. ;)
A fost prima data cand nu m-am indragostit in Italia ;)))Nu-mi vine sa cred ca am stat o luna acolo si n-am simtit nimic pentru nimeni. Oricum, ramaneam doar cu gandul :))
In schimb, am vrut sa fac si eu ceva mai traznit deoarece viata mea sociala a avut de suferit pe acolo. Asa ca, i-am facut poze unui tip tare simpatic cu acre ne intlneam aproape in fiecare zi in autobusul 41, cand mergeam la servici. Nu stiu daca a observat, dar la un moment dat zambea frumos. Nu m-am limitat doar la o poza, doua....ci chiar noua :))
Nu va voi povesti experieta culturala de acolo, deoarece nu se compara o excursie/pelerinaj/campus in Italia cu mersul la servici.N-am avut timp sa vizitez si nici companie dispusa sa faca altceva in afara de shopping.Distantele erau foarte mari, toate se inchideau devreme, multi romani dubiosi pe acolo (nici nu ma mir ca ne urasc astia), un amalgam de natii cu oameni mai mult sau mai putin civilizati....
A fost obositor sa stau 8,9 ore/zi si sa-i ascult pe colegii mei imaturi( o parte din ei chiar m-au calcat pe nervi), dar am avut rabdare, ca la asta sunt buna, sunt experta....Sa am rabdare....
In concluzie, a fost o experienta care poate fi repetata, cu conditia ca data viitoare sa fac tot posibilul sa ajung la mare....Era doar la 100 km distanta, dar n-am avut cu cine...
Drumul spre casa cu avionul, din nou o experienta frumoasa, chiar daca am zburat prin nori si au fost turbulente si in Munchen ne-am grabit sa prindem avionul spre Budapesta....
Sunt recunoscatoare pentru tot.

Zboooor.....

Dupa o lunga perioada de tacere in care n-am vrut sa-mi impartasesc gandurile cu nimeni pe acest blog, mi-am facut curaj si chef sa scriu din nou.
Luni,5 iulie 2010 am zburat prima data si mi-a placut la nebunie.Prima data cu avionul,fara emotii,doar nerabdare sa vad si eu cum e.Din pacate a durat prea putin zborul si nici n-am avut privilegiul sa am un loc langa geam ca sa savurez si mai mult privelistea.Mi-a placut sa zbor printre nori, sa vad soarele mai de aproape, sa vad varfurile muntilor acoperite cu zapada, sa vad casele in miniatura si lacurile ascunse printre munti.Nu am avut rau de avion si pot spune ca mi-au placut si turbulentele.Ce ironie...se pare ca si drumurile din cer sunt pline de gropi ca in Romania....
De abia astept sa mai calatoresc cu avionul.
De la aeroport, am intrat in realitatea Italiei, unde lumea e cam vitezomana si am depasit 130 km/h cu taxiul,dar a fost bine....
Nu ma impresioneaza asa de mult Torino.E un oras imens, plin de blocuri, dar in weekend voi vizita centrul.
Oricum, si aceasta este o experienta de viata care ma ajuta sa cresc si sa traiesc experiente noi, ca sa ma pot detasa de trecut si sa ma leg de viitor.
Prin urmare, ma simt bine si chiar daca ma termina caldura de aici, sunt recunoscatoare pentru ca stiu ca in Oradea sunt doar 15 grade,iar eu vreau sa simt ca e vara.

Marturie

In fiecare moment al vietii mele, chiar daca e fericit sau trist, respir iubirea lui Dumnezeu care imi ghideaza pasii pentru a face lucrurile la timpul potrivit. Ma ghidez dupa principiul "Nimic nu e intamplator" si incerc sa trec peste toate greutatile vietii stiind ca ceva bun se va intampla in curand, ca tot ceea ce vad eu rau la momentul respectiv se intampla spre binele meu. Ar fi multe de filosofat despre asta, viata neparand intotdeauna corecta, dar ce bine e sa ai capacitatea sa descoperi in timp consecintele momentelor care ti s-au parut rele in trecut.

As vrea sa exprim cumva in cuvinte bucuria pe care o traiesc si sa fiu capabila sa marturisesc tuturor cat de mare este Dumnezeu si cat de mult ne iubeste.

Eram in somaj de anul trecut, si am avut multe momente de disperare in care simteam ca toata lumea reuseste in jurul meu si eu nu. Au fost si momente de delasare in care m-am simtit legata de maini si de picioare si simteam ca nu reusesc sa cladesc nimic. Dar am avut incredere.... am stiut ca totul se intampla cu un anumit scop. Inca nu stiu exact de ce am avut parte de o vacanta de 6 luni, dar stiu ca am avut timp pretios la dispozitie pe care de multe ori sunt constienta ca l-am irosit. Totodata am facut lucrurile care imi plac si cea mai placuta parte a somajului au fost orele petrecute cu corul, precum si concertele pe care le-am avut de Craciun. E luna martie si am citit deja 3 romane destul de stufoase...e o mare realizare pentru mine...

Dar, m-am gandit ca mi-au ajuns cele 6 luni de vacanta si e timpul sa fac ceva cu viata mea. Pana atunci nu m-am rugat foarte insistent sa-mi gasesc un job. Am inceput sa fac o novena la Pruncul Isus de Praga, cu intentia gasirii unui loc de munca. Am terminat novena in ziua de marti, iar joi dimineata sunt sunata de la o firma sa ma invite la un interviu, firma care avea cv-ul meu din anul 2008. Am mers in aceeasi zi la interviu si am fost foarte degajata si increzatoare. Stiam ca tot ce mi se intampla era rezultatul rugaciunilor. In urma acestui interviu, daca eram selectata, ajungeam la un nou interviu in limba engleza si ghici ce? Din peste 100 de interviuri, am fost selectata pentru urmatorul interviu. Am mers la fel de degajata si increzatoare. Simteam ca lucrurile se intampla spre binele meu. Cand s-a implinit o saptamana de la interviu si am vazut ca nu ma suna nimeni, nu stiam nici un rezultat, am ezitat putin.... Intr-o dimineata aflasem din surse ca nu eram pe lista, iar dupa-masa primeam apeluri disperate, eu avand telefonul pe silentios.N-am reusit sa raspund la ele,dar azi dimineata s-a confirmat si.......... M-AM ANGAJAT!!!

Si, asta e marturia mea....Dumnezeu a vrut si acesta a fost momentul ca sa ma angajez. 

Sa avem mereu incredere...Rugaciunile se implinesc daca sunt in conformitate cu planurile lui Dumnezeu!

Daca nu m-as fi angajat acum, mai incercam si alta data. Perseverenta e importanta si bucuria de a trai fiecare moment asa cum e.

Sunt bucuroasa si vreau sa impartasesc tuturor aceasta bucurie care mi-a fost data de Sus.

Cica, nu-mi pasa

Cica nu-mi pasa, asta primesc dupa ani de munca dedicati trup si suflet.....

Nu-mi pasa atunci de nimic....ce rost are? 

Mereu trebuie sa trag in sus pe toata lumea, mereu trebuie sa ma chinui sa fac pe cineva sa-si descarce sufletul, mereu trebuie sa ma rog de cineva ca sa iasa din casa. Adevarul e ca m-am saturat!!!!!Gata! Macar daca se spune ca nu-mi pasa, sa fie cu motiv.

Nu fac lucrurile din interes, nu frecventez un anumit loc doar ca sa am beneficii materiale. Nu sunt genul acesta de persoana. Eu caut ceva mai mult decat atat.... starea sufleteasca n-o poate cumpara nimeni.

In fine....am obosit. Am obosit sa lupt ca totul sa fie bine. Mereu ma gandesc sa fie bine,sa nu se supere nimeni....Dar la mine cine se gandeste? 

Cartoons playing tupu'

Se spune ca acum cateva zile, mai multe animalute din desene animate s-au hotarat sa evadeze din mediul lor intr-un loc mai exotic, mai altfel.... Si chiar daca initial au vrut sa viziteze un bar al RAtelor, au ajuns intr-un alt bar situat direct pe apa curgatoare a Crisului. Pentru ca erau mai multi, au unit mese, si-au inghesuit fotoliile si s-au asezat strategic pentru a avea un bun contact vizual. Si-au comandat sucuri de culori diferite, unele galbene,altele albastre...fiecare cu dorintele si paleta de culori preferate. Cand s-a incins distractia si se bucurau de  ziua libera bine-meritata dupa atatea filmari la Hollywood s-au gandit ca ar fi un bun moment sa joace tupu'. Cei mai multi nu se mai jucasera tupu' pana atunci. Nu mai stiu exact cine a tupit primul pe cine, dar la un moment dat Hipopotamul a tupit-o pe mai multe ori pe Privighetoare, iar Castorului ii era ciuda de ce nu poate el sa tupeasca in acea tura. Cu toate astea, in timp ce ii era ciuda, Pantera s-a impiedicat de mai multe ori,cred ca de 10 ori, de dintii Castorului (efectul reclamelor de la Colgate) ca sa-l tupeasca si intr-un final a reusit. Pana si Iepurasul cel Alb l-a tupit pe Castor,numai ca de data asta nu i-a mai reusit trucul cu dintii lui cei albi, si l-a tupit pe cravata. Jocul a continuat intr-un ritm foarte alert. In schimb Tigrila statea linistit. Nu stiu de ce nu se ascundea asa de bine si toata lumea il tupea. Vacuta cea Roz vroia sa-l tupeasca pe Hipopotam, dar Privighetoarea a reprezentat succesul serii. Pana si Iepurasul cel Alb, avand o viteza uimitoare, a sarit si l-a tupit pe Hipopotam de 10 ori si inca o data ca sa salveze turma.La un moment dat toata lumea tupea pe toata lumea. Era un haos total....Si totusi, sa joci tupu' si sa tupesti de atatea ori pe toata lumea intr-un timp asa de scurt. A fost magia momentului....Cand aceasta s-a risipit, animalutele si-au dat seama ca era timpul sa-ti revina si sa se reintoarca la viata lor istovitoare de vedete. 

Saptamana urmatoare, toate animalutele erau bulversate. Nu stiau cum sa gestioneze succesul lor... "A fost o seara ciudata" si-au spus ele, dar a meritat. Asa distractie ca in data de 21 Februarie 2010 n-au mai avut parte de foarte mult timp.

In acest moment, animalutele isi pregatesc urmatoarea evadare.

Toate animalutele pastreaza legatura. 

A trecut deja luna ianuarie

A trecut deja o luna din anul 2010....Wow,cum zboara timpul si totusi,simt ca am trait la maxim aceste zile, mi se pare ca am facut multe lucruri in acest inceput de an. Primele 2 saptamani le-am petrecut cu familia la munte. Au fost niste zile de relaxare, in care m-am deconectat total de viata mea obisnuita, de probleme, de ganduri, de vise.... Cand am plecat ma gandeam cum voi rezista atata timp departe de prietenii si activitatile mele... Dar, a fost bine. Am avut parte de cateva zile de iarna cu zapada, dar si niste zile insorite ca de primavara, in care soarele mi-a zambit si eu m-am simtit in elementul meu. Imi place primavara atunci cand soarele ne incalzeste usor, copacii infloresc, pasarile ciripesc.... Totusi, spre deosebire de alti ani mi-am dat seama ca iarna aceasta am suportat mai bine frigul. De obicei il uram, acum insa am avut o atitudine mai pozitiva...M-am plimbat chiar si pe minus 9 grade afara...
Intoarsa acasa, am reluat legatura cu o persoana din trecutul meu...Nu stiu de ce am vrut sa ma acord o sansa. Poate doar in semn de impacare. A fost o greseala si ma intreb care a fost scopul acestei reintalniri. ok...peste 10 ani voi afla raspunsul. :)
Noaptea la ora 12 prietenul meu cel mai bun m-a sunat, ca in fiecare an sa fie primul care ma felicita de ziua mea. Vroiam ceva diferit in acest an de ziua mea, si am avut. Am fost la cor. hahahha In nici un an nu mi-a cantat un cor "La multi ani" si am fost foarte bucuroasa. Ziua urmatoare am iesit cu cei mai buni prieteni ai mei la traditionala pizza, intr-un ambient foarte placut. Si pentru ca sunt mereu nehotarata si debusolata, am primit o busola, numai ca nu stiu s-o folosesc. Oare ma poate ajuta sa iau deciziile cele mai bune in viata? haha
Busola a fost doar ceva de umplutura. Daca mi-ati fi vazut fata atunci cand am vazut-o, ati fi ras de v-ati fi prapadit. Nu intelegeam de ce tocmai o busola??? Dar cadourile au fost intr-adevar pe gustul meu. Chestii mai spirituale ca sa spun asa, astea imi plac mie. O carte cu mesaje din Biblie pentru fiecare zi a anului, un ingeras....si nu puteau lipsi florile mele preferate, freziile. Iar Adi ma cunoaste si stie cat de mult imi plac... A venit si momentul in care chelnerita a strans masa, iar Ioana nu era hotarata cand sa mearga la baie. Si nu mi-am dat seama pe moment de ce il intreaba pe Adi cand sa mearga la baie... hahahahha..... Nu am banuit nimic, dar am fost surprinsa cu un tort surpriza. Nu am mai avut parte niciodata de o asemenea surpriza. Am fost foarte fericita si ma bucur si sunt norocoasa sa-i am alaturi pe cei mai buni prieteni ai mei...
Au continuat niste zile interesante, niste momente pe care nu mi-as fi dorit sa le traiesc eu. E ciudat ca ceea ce cauti si crezi ca e bine pentru tine se dovedeste a fi un mare rau. Nu noi decidem ce e bine si ce e rau pentru noi...
Ca si incheiere a acestei luni pline de surprize, mi-am reinstalat windows-ul si sper sa-mi fac curand loc in calculator, deoarece e plin....Ma intreb cat am putut fi de dezordonata sa ajung in aceasta situatie. Repetitiile la cor continua, somajul meu continua si cireasa de pe tort este ca sunt racita. dar sunt optimista. Am racit prima data in aceasta iarna, ceea ce e un lucru neobisnuit la mine, care eram bolnava la fiecare 2 saptamani.
S-a incheiat prima luna a acestui an si totusi simt ca n-am realizat nimic. Si totul e din cauza nenorocitului somaj...