De multe ori reusim sa punem ceea ce ne propunem in practica, dar in timp, probabil ca revenim la vechile obiceiuri, chiar si pentru putin. Asa mi-am promis si eu, ca nu voi mai repeta mereu aceeasi greseala in ceea ce priveste cunoasterea unor persoane "potential" interesante. Si cu toate acestea....am clacat din nou. Am cazut, dar ma voi ridica si n-o sa ma mai uit la ce am lasat in urma.
A fost un lucru spontan, pe care nici macar nu l-am inceput eu, dar am luat parte la el, incercand sa fiu deschisa, sa vad si sa cunosc. Ne este sete de cunoastere...dar treuie sa fim atenti pe cine vrem sa cunoastem. O cunoastere nu poate fi rodnica doar daca privirile se indreapta intr-un singur sens. Privirile trebuie sa circule pe ambele benzi existand posibilitatea ca la un moment dat, sa apara o intersectie. Si in mijlocul acelei intersectii exista posibilitatea ca cele doua priviri sa se apropie. Dar, se pare ca a aparut un sens giratoriu, ne-am invartit de cateva ori in acel cerc, dupa care fiecare a luat-o pe strada lui.
Ceea ce ma enerveaza la culme este faptul ca visez si ma bucur de noua descoperire, ma bucur ca pot schimba pareri si cu persoane noi, ca imi pot face noi prieteni. Intotdeauna entuziasmul meu e mare si apoi sunt lasata acolo, ca un obiect de care nu mai ai nevoie. Nici macar n-ai incercat sa ma cunosti, sa ma descoperi. M-ai ranit, chiar daca a fost inconstient.
Si atunci, cu atata seninatate, putem merge sa cautam persoane noi si frumoase, bibelouri de portelan care sa fie ambalate asa cum ne dorim, tanjim dupa ele, dar hello....nu mai sunt la moda.
Mergem sa cautam laude si aprecieri gratuite in stanga si-n dreapta, mergem sa despicam firul in patru si sa cautam solutii la singuratatea si nefericirea noastra. Ne inselam pe noi insine cu ideea ca oricum, pana la urma, sufletul conteaza, si nu suntem in stare sa recunoastem si sa ne uitam in oglinda, cine suntem si ce facem cu micile semne pe care ni le da viata.
Pun capat aici si merg mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu