Prajitura

Sunt foarte revoltata azi..Poate e doar starea mai proasta in care am fost azi, dar oricum,nu stiu cat de usor voi trece peste ceea ce mi-a fost dat sa ascult astazi.
Credeam ca atunci cand suntem intr-un cerc de prieteni, in momentul in care faci o greseala fie ea dorita sau involuntara, acel prieten care stie ca gresesti te trage de maneca pe tine pentru a fi remediata problema. Dar nu s-a intamplat asa. Ce este mai usor,sa dai un telefon sa remediezi problema sau sa bagi de vina la persoane mai sus puse?
Evident....e mai usor sa bagi de vina....
Si ce am facut? Nici macar nu am stiut ca fac o greseala. Am vrut doar sa se bucure si alti prieteni de-ai mei de "prajitura" pe care am facut-o impreuna cu totii. Nu vroiam sa vand prajitura, nu vroiam s-o fac publica, nu vroiam sa-mi asum doar eu responsabilitatea compozitiei. Nu i-am pus un nume de marca inregistrata prajiturii si nu am spus altora ingredientul secret.
Evident...e mai usor sa bagi de vina decat sa imparti prajitura tuturor ca sa ii indulcesti pe ceilalti, ca sa zambeasca mai frumos intr-o lume in care toata lumea este incruntata.
Ok....voi manca singura toata prajitura marca inregistrata...Deja m-am saturat....da,de o astfel de atitudine egoista. Parca cercul de prieteni este o a doua familie....parca asa stiam...

Raza de lumina

(poza imprumutata de la Mihu)

Am omis sa aduc un update la povestea cu acea persoana din trecutul meu...
E normal ca am fost tulburata cateva zile, a fost furtuna in gandurile mele si in sufletul meu, tocmai intr-o perioada a vietii mele in care ma simteam implinita, dar dupa cateva zile de gandire si dupa ce am pus in balanta ceea ce simt, am ajuns la concluzia ca NU-mi doresc sa scormonesc acel sertar demult inchis din sufletul meu....nu are ce flacara sa se reaprinda pentru ca nu mai exista nici fum. Si totusi, cat de bizara este aceasta situatie....

O raza de lumina, de fapt mai multe raze....de ce nu, tot soarele straluceste in viata mea acum, in acest moment....un nou vis, o noua iluzie, un nou foc...
Poate nu e nimic concret, nimic palpabil, dar e al meu acest "nimic"... Mi-e bine asa cum sunt acum si nu vreau sa schimb felul in care traiesc acum decat in momentul in care o sa apara in viata mea acea persoana care mi-o doresc.

In poze, putem cuprinde soarele in mainile noastre...In suflet, soarele este prezent acolo.....nu-l putem atinge, dar ii simtim caldura, iar acea caldura se numeste IUBIRE.

V.I.A

Sambata ce tocmai a trecut a avut loc un eveniment special, primul concert la care am participat impreuna cu Corul L'annunciazione. La Catedrala Sf. Nicolae din Oradea s-a organizat a patra editie a Festivalului de Muzica Sacra "Francisc Hubic" la care au fost invitate mai multe coruri, printre care si noi. Corul L'annunciazione sau Corul vesel cum imi place mie sa-i spun este dirijat de domnul profesor Radu Muresan, un om deosebit de talentat si calm, alaturi de care repetitiile sunt o buna metoda de relaxare dupa o zi incarcata de probleme.
Emotii foarte multe nu prea am avut, mai degraba nerabdare deoarece am fost corul al saselea. Daca in anii trecuti eram o simpla spectatoare, cu un simt critic destul de dezvoltat, in acest an s-a schimbat totul. Si...este foarte multa munca in spatele acestor patru piese pe care le-am cantat : "Canticorum Iubilo" de G. Handel, "Ave Maria" de J. Arcadelt, "O, Maicuta Sfanta" de V. Timaru si "Nitida Stella" de M. Gemmani.



Odata ce ne-am inceput programul, totul s-a derulat atat de repede incat nu-mi venea sa cred ca s-a si terminat. Nu stiu daca am apucat sa vad foarte mult din partituri, fiind prea concentrata sa-l urmaresc pe dirijor si sa-mi ascult vecinii. Totul a iesit super bine, asa spun toti. Surpriza am aflat-o la sfarsit cand mi s-a spus ca domnul Timaru, a carui partitura am cantat-o in programul nostru se afla in fata noastra, langa PS. Virgil.
Sunt nerabdatoare sa particip la concertele de Craciun si sunt cea mai fericita pentru ca am ajuns in acest cor...cor denumit de un prieten de-al meu V.I.A = Very Important Angels.

Surprizele vietii

Stim cu totii zicala cu roata care se intoarce.Chiar daca o folosesc des, nu mi-a prea fost demonstrata si acum sunt intr-un moment mai dificil, in care roata s-a invartit intr-o anumita situatie iar eu nu stiu cum sa trec peste acest moment.
Nu m-as fi gandit si sincer,nu mi-am dorit acest lucru. Dar, sentimentele sunt cel mai usor de modelat. Niste sentimente de foarte mult timp ingropate si uitate si brusc si dintr-o data cineva incearca sa aprinda din nou scanteia.
Dintr-o discutie absolut banala si generala despre viata, despre actualitate a aparut o invitatie de a-mi petrece Craciunul intr-o alta tara,lucru care nu m-a dat pe spate si nici macar nu m-a facut sa-mi straluceasca ochii. Am deja planuri de Craciun, in sensul ca n-as vrea sa schimb rutina mea.... sa nu merg la colindat cu prietenii mei, sa nu petrec ziua de Craciun in familie...Totusi, am inceput sa simt in tonul conversatiei un oarecare interes pentru mine din partea unei persoane de care am fost super indragostita in trecut. Si cand ma gandesc ca acum cativa ani as fi fost cea mai fericita, dar acum....
Ziua urmatoare mi-a cerut o noua sansa. Nu vreau sa spun un NU categoric, dar nu prea vad un viitor in acest sens...
Oricum, timpul le va decide pe toate.

Cand vine primavara?

Acum doua saptamani a venit pe nesimtire iarna....Inca nu eram pregatita sufleteste pentru aceasta perioada friguroasa si interminabila pentru mine. Totusi, o raza de speranta a aparut la orizont, atunci cand am inceput sa repetam prima colinda la cor.
Inscrierea in acest cor, este cea mai buna decizie pe care am luat-o in ultima vreme...tot sub presiunea momentului si tot alaturi de fratiorul meu Hori.

Am inceput sa visez.... simteam ca plutesc, ca o flacara arde undeva pentru mine, ca am o noua sansa sa schimb viata mea plictisitoare.... Si totusi, ce rost are sa visez? De ce sa visez? Stiu ca e un vis care nu se va realiza niciodata, la fel ca si celelalte vise ale mele... Cred ca am o problema. Nu visez ce trebuie...
Trebuie sa revin cu picioarele pe pamant, sa privesc realitatea face to face si sa am curaj s-o accept. Visele ma fac doar sa sufar si eu nu mai vreau sa sufar. Nu asa, nu pentru o iluzie...

M-am saturat sa am rabdare, sa astept, sa pice ceva din cer... Dar, oricum, nu ma voi impotrivi si asta voi face in continuare,chiar daca e obositor si ma doare.
Nu ma plang de nimic. Viata mea este plina, am ce face chiar daca sunt somera. Ideea e ca se apropie iarna asta urata si nu pot sa nu trec prin aceste stari sufletesti.
Urasc iarna si frigul si de abia astept sa se faca primavara, cu pomi infloriti, cu soarele stralucind, cu plimbarile mele din parc, etc....

Ce rost are sa visez, daca nici macar in vise nu ma pot schimba? Sunt tot eu, aceeasi Anca din viata de zi cu zi...la fel..tot eu... cu aceleasi calitati si defecte.
Culmea ironiei...sa nu ma pot imagina altfel...

Imprejurari, intamplari, decizii ...

Pe blogul meu s-a format deja o panza de paianjen. N-am mai scris de foarte mult timp, desi imi propuneam sa gasesc un subiect interesant, mai interesant decat viata mea. Nu sunt dispusa intotdeauna sa-mi etalez sentimentele si micile mele intamplari... oricum, pe cine intereseaza ceea ce simt eu?

Noutatile din viata mea.... vara a trecut mult prea repede si abia acum incep sa inteleg trecerea ei. Am avut o vara super plina de evenimente care m-au marcat in bine si m-au facut sa simt ca plutesc pe niste norisori roz.

Evenimentul central ramane venirea celei mai bune prietene in Romania, si abia acum incep sa realizez ca a fost aici intr-adevar. Unora vi se poate parea ciudat acest lucru,dar o asteptam de 3 ani si de multe si imi imaginam prezenta ei la mine acasa, alaturi de familia mea, de prietenii mei, de lumea mea, de realitatea mea.
O alta realizare, poate ceea ce mi-a oferit reincarcarea bateriilor pentru o perioada de 1 an, este participarea la niste exercitii spirituale tinute de un preot super de treaba, parintele Anthony. Meditatiile si modul de explicare a adevarurilor vietii m-au facut sa am curaj sa lupt in continuare pentru ceea ce sunt eu cu adevarat, pentru principiile mele de viata. A fost o atmosfera foarte calda, primitoare, vesela si relaxanta... insotite de povestioare cu un inteles profund, dar povestite intr-un mod haios. Intr-o zi cand voi avea mai multa inspiratie, voi incerca sa transmit unele lucruri care pe mine m-au marcat.
Asa cum stiti cei mai multi dintre voi, si nu este un secret, sunt somera. La inceput a fost bine, am dormit cat am putut, m-am refacut, m-am saturat de televizor si de iesit in oras.... Au trecut deja 2 luni si incep sa nu mai am stare, sa nu-mi gasesc locul si rostul, plus ca lumea tinde sa dispuna de timpul meu, ca doar eu oricum nu am ce sa fac toata ziua. Ce pot sa fac? Pe langa sportul trimiterii CV-urilor la putinele firme care angajeaza acum in perioada de criza, este sa astept sa se intample ceva....Ce? Nu stiu... Ceva....
Azi am refuzat a treia ocazie sa merg pentru cateva zile in Italia la intalniri diferite cu tinerii de acolo. Am refuzat 3 sanse... Oare e bine ce am facut sau eu chiar trebuie sa ajung pe acolo? Everything happens for a reason.... Oare motivul il gaseam acolo, in Italia sau am fost pusa la incercare? Sa aleg ceva pentru mine,sa fiu egoista.. sau sa abandonez aceste sanse pentru a face pe plac lumii?
Multe intrebari, putine raspunsuri deocamdata.
Printre altele, azi m-am inscris intr-un cor. Am avut ezitari, desi imi doream acest lucru de foarte mult timp. Nu stiu ce va fi mai departe, dar voi incerca.
Mi-am luat si alte angajamente in acest an si stiu ca toate deciziile mele de pana acum imi vor umple viata de bucurie.

To be continued...

Capcane

Am urmarit asta seara a doua parte din filmul "Human Traffic"...A fost absolut inspaimantator sa vezi lucruri care de fapt se intampla in fiecare zi...
Aceasta lume nu mai e sigura,cu greu mai poti avea incredere in cineva.Nu e cazul sa devenim paranoici,dar cand te gandesti ca atatea fete cauta o scapare din Romania, un loc de munca in strainatate,un loc de munca care nici macar nu e sigur..si uite asa merg,lasa totul aici,pentru o viata mai buna,numai ca exista si capcane...si nu mai ajung acolo unde si-au dorit.
Atatia oameni traiesc intr-o lume virtuala,cauta persoana perfecta pe internet,pe diferite site-uri unde gasesti din pacate numai minti perverse si propuneri indecente.In lumea virtuala totul e posibil:poti sa minti,sa-ti faci o noua imagine despre tine, poti sa aberezi si sa aburesti pe oricine.Dar ce se intampla atunci cand te intalnesti cu persoanele cunoscute pe net?
Ce am vrut sa spun cu asta? Munca in strainatate si intalnirile pe net sunt doua dintre metodele celor care se ocupa cu traficul de carne vie. Si sunt atatea persoane naive care cred ce li se promite....
Am mai vazut un film anul trecut despre ceva asemanator. Filmul de numeste "Teroare in Paris" si se prezinta cazul a doua fete care vor sa mearga in vacanta in Paris. Ele sunt acostate intr-un mod inocent inca din aeroport..pur si simplu impart taxi-ul cu un francez,care le retine locul de cazare pentru a le rapi in ziua urmatoare.
Probabil ca sunt afectata pe moment din cauza filmului,dar nu putem fi nepasatori la ceea ce se intampla in aceasta lume. Nu prea pot eu sa fac nimic, dar daca ne-ar pasa tuturor....
Si in plus, trebuie sa fim constienti de acest joc murdar, sa fim mai atenti...
Repet....nu trebuie sa devenim paranoici,doar mult mai atenti cu ceea ce se intampla in jurul nostru.
Chiar daca sunt numai niste filme, ele sunt inspirate din realitate.Aceasta realitate exista...
Nu stiu cat am fost de coerenta,dar daca aveti pareri despre aceasta tema,m-as bucura sa o dezbatem.