Surprizele vietii

Stim cu totii zicala cu roata care se intoarce.Chiar daca o folosesc des, nu mi-a prea fost demonstrata si acum sunt intr-un moment mai dificil, in care roata s-a invartit intr-o anumita situatie iar eu nu stiu cum sa trec peste acest moment.
Nu m-as fi gandit si sincer,nu mi-am dorit acest lucru. Dar, sentimentele sunt cel mai usor de modelat. Niste sentimente de foarte mult timp ingropate si uitate si brusc si dintr-o data cineva incearca sa aprinda din nou scanteia.
Dintr-o discutie absolut banala si generala despre viata, despre actualitate a aparut o invitatie de a-mi petrece Craciunul intr-o alta tara,lucru care nu m-a dat pe spate si nici macar nu m-a facut sa-mi straluceasca ochii. Am deja planuri de Craciun, in sensul ca n-as vrea sa schimb rutina mea.... sa nu merg la colindat cu prietenii mei, sa nu petrec ziua de Craciun in familie...Totusi, am inceput sa simt in tonul conversatiei un oarecare interes pentru mine din partea unei persoane de care am fost super indragostita in trecut. Si cand ma gandesc ca acum cativa ani as fi fost cea mai fericita, dar acum....
Ziua urmatoare mi-a cerut o noua sansa. Nu vreau sa spun un NU categoric, dar nu prea vad un viitor in acest sens...
Oricum, timpul le va decide pe toate.

Cand vine primavara?

Acum doua saptamani a venit pe nesimtire iarna....Inca nu eram pregatita sufleteste pentru aceasta perioada friguroasa si interminabila pentru mine. Totusi, o raza de speranta a aparut la orizont, atunci cand am inceput sa repetam prima colinda la cor.
Inscrierea in acest cor, este cea mai buna decizie pe care am luat-o in ultima vreme...tot sub presiunea momentului si tot alaturi de fratiorul meu Hori.

Am inceput sa visez.... simteam ca plutesc, ca o flacara arde undeva pentru mine, ca am o noua sansa sa schimb viata mea plictisitoare.... Si totusi, ce rost are sa visez? De ce sa visez? Stiu ca e un vis care nu se va realiza niciodata, la fel ca si celelalte vise ale mele... Cred ca am o problema. Nu visez ce trebuie...
Trebuie sa revin cu picioarele pe pamant, sa privesc realitatea face to face si sa am curaj s-o accept. Visele ma fac doar sa sufar si eu nu mai vreau sa sufar. Nu asa, nu pentru o iluzie...

M-am saturat sa am rabdare, sa astept, sa pice ceva din cer... Dar, oricum, nu ma voi impotrivi si asta voi face in continuare,chiar daca e obositor si ma doare.
Nu ma plang de nimic. Viata mea este plina, am ce face chiar daca sunt somera. Ideea e ca se apropie iarna asta urata si nu pot sa nu trec prin aceste stari sufletesti.
Urasc iarna si frigul si de abia astept sa se faca primavara, cu pomi infloriti, cu soarele stralucind, cu plimbarile mele din parc, etc....

Ce rost are sa visez, daca nici macar in vise nu ma pot schimba? Sunt tot eu, aceeasi Anca din viata de zi cu zi...la fel..tot eu... cu aceleasi calitati si defecte.
Culmea ironiei...sa nu ma pot imagina altfel...

Imprejurari, intamplari, decizii ...

Pe blogul meu s-a format deja o panza de paianjen. N-am mai scris de foarte mult timp, desi imi propuneam sa gasesc un subiect interesant, mai interesant decat viata mea. Nu sunt dispusa intotdeauna sa-mi etalez sentimentele si micile mele intamplari... oricum, pe cine intereseaza ceea ce simt eu?

Noutatile din viata mea.... vara a trecut mult prea repede si abia acum incep sa inteleg trecerea ei. Am avut o vara super plina de evenimente care m-au marcat in bine si m-au facut sa simt ca plutesc pe niste norisori roz.

Evenimentul central ramane venirea celei mai bune prietene in Romania, si abia acum incep sa realizez ca a fost aici intr-adevar. Unora vi se poate parea ciudat acest lucru,dar o asteptam de 3 ani si de multe si imi imaginam prezenta ei la mine acasa, alaturi de familia mea, de prietenii mei, de lumea mea, de realitatea mea.
O alta realizare, poate ceea ce mi-a oferit reincarcarea bateriilor pentru o perioada de 1 an, este participarea la niste exercitii spirituale tinute de un preot super de treaba, parintele Anthony. Meditatiile si modul de explicare a adevarurilor vietii m-au facut sa am curaj sa lupt in continuare pentru ceea ce sunt eu cu adevarat, pentru principiile mele de viata. A fost o atmosfera foarte calda, primitoare, vesela si relaxanta... insotite de povestioare cu un inteles profund, dar povestite intr-un mod haios. Intr-o zi cand voi avea mai multa inspiratie, voi incerca sa transmit unele lucruri care pe mine m-au marcat.
Asa cum stiti cei mai multi dintre voi, si nu este un secret, sunt somera. La inceput a fost bine, am dormit cat am putut, m-am refacut, m-am saturat de televizor si de iesit in oras.... Au trecut deja 2 luni si incep sa nu mai am stare, sa nu-mi gasesc locul si rostul, plus ca lumea tinde sa dispuna de timpul meu, ca doar eu oricum nu am ce sa fac toata ziua. Ce pot sa fac? Pe langa sportul trimiterii CV-urilor la putinele firme care angajeaza acum in perioada de criza, este sa astept sa se intample ceva....Ce? Nu stiu... Ceva....
Azi am refuzat a treia ocazie sa merg pentru cateva zile in Italia la intalniri diferite cu tinerii de acolo. Am refuzat 3 sanse... Oare e bine ce am facut sau eu chiar trebuie sa ajung pe acolo? Everything happens for a reason.... Oare motivul il gaseam acolo, in Italia sau am fost pusa la incercare? Sa aleg ceva pentru mine,sa fiu egoista.. sau sa abandonez aceste sanse pentru a face pe plac lumii?
Multe intrebari, putine raspunsuri deocamdata.
Printre altele, azi m-am inscris intr-un cor. Am avut ezitari, desi imi doream acest lucru de foarte mult timp. Nu stiu ce va fi mai departe, dar voi incerca.
Mi-am luat si alte angajamente in acest an si stiu ca toate deciziile mele de pana acum imi vor umple viata de bucurie.

To be continued...