In memoriam

Azi se implinesc 12 ani de cand a plecat din aceasta lume. Mi-e dor de el,de taticul meu drag!Urmatorul citat m-a ajutat sa trec peste momentele dificile.

Sa nu plangi daca ma iubesti

Moartea nu conteaza.
Am trecut pe malul celalalt,nimic mai mult.
Am ramas tot eu, asa cum tu esti tot tu.
Unul pentru altul suntem ceea ce am fost mereu.
Vorbeste-mi, chemandu-ma pe nume, asa cum mi-ai spus mereu.
Nu-ti schimba tonul vocii: nu-mi vorbi nici solemn, nici trist.
Razi asa cum radeam impreuna....
Roaga-te, zambeste, gandeste-te la mine, roaga-te cu mine.
Viata e si acum ceea ce a fost inainte: firul nu este taiat.
De ce as iesi din gandul tau numai pentru ca nu ma mai poti vedea?
Nu sunt departe; doar pe partea cealalta a drumului....
In rest, sunt cu tine. Inima mea e plina de tine si toata tandretea e acum mai limpede si mai pura.
Sterge-ti, asadar, lacrimile si nu mai plange daca ma iubesti.

(Dupa Sfantul Augustin)

Iubire,credinta si speranta

O zi banala pentru unii,iar pentru altii poate o zi decisiva.Pasesc in acea clinica cu emotii,iar primul impact este multimea de oameni care asteptau la coada sa-si ia fisa medicala.Sunt mai multi decat anul trecut.Nu-ti prea dadeai seama unde era capatul cozii pentru ca daca se forma o coada civilizata,sigur asteptam afara.Intre timp observ o femeie panicata.Ma gandeam ca vestea bolii o depaseste,dar isi plangea de fapt de mila ca i-au furat portmoneul in acea multime de oameni.Abia isi luase fisa si urma sa mearga sa o vada medicul si poate sa faca si tratament.Probabil era pregatita femeia sa "decarteze" ca sa fie bine ingrijita si uite ca pana si in acel loc,in care fiecare se lupta ca sa traiasca,sa se insanatoseasca,raul exista....Nu m-as fi gandit la hotii de buzunare.Am prins un gust amar...Urc la etaj,iar coridorul unde asteptau pacientii la usile medicilor parea mai plin ca niciodata.Dintr-o data simt ca imi lacrimeaza ochii,dar nu vreau sa plang,ma simt din nou atata de mica in fata lui Dumnezeu si imi pun din nou intrebarile existentiale,ce este cel mai important in viata?Si ce poate fi mai rau decat sa vezi ca persoane tinere la treizeci si ceva de ani,asteapta la usile medicilor,sperand sa fie doar o alarma falsa,sa fie de fapt sanatoase.Toti vin cu bagajele facute.Cand ajungi aici,nu stii ce te asteapta.Niste priviri triste,altele indiferente.Iti puteai da seama cine se afla acolo pentru prima data si cine era deja client vechi al clinicii.Aud pe coridor o mama care comenta cu o cunostinta "ar fi putut sa nu-i spuna asa direct ca are cancer".Si ma intreb eu,ce e mai corect sa iti spuna pe fata ca sa poti lupta sa invingi boala,sau sa taca.Nimeni nu vrea sa auda aceasta fraza,dar ce pot face medicii?Pentru asta lucreaza acolo.Pentru ei nu mai inseamna nimic aceasta veste.Probabil ca la inceputul carierei le era si lor greu sa dea acesta veste pacientilor,dar dupa o perioada te obisnuiesti.Ma uit in jurul meu si vad toate tipurile de oameni.Oameni de oras,bine imbracati,oameni de la tara,observ o femeie din Maramures imbracata in stilul lor local,observ inca o femeie de la tara imbracata probabil in cea mai buna fusta a ei,observ si o "piranda" insotita de familia ei.Cu totii egali in fata lui Dumnezeu,indiferent de conditie sociala,de etnie sau de religie, adunati toti in acelasi loc pentru aceeasi problema.E de observat reactiile pacinetilor cand ies din cabinetele medicilor.Unii ies tristi si speriati,altii cu zambetul pe fata.Cu totii pun mana pe telefon si suna pe cineva drag ca sa le spuna ce s-a intamplat.E trist ce se intampla acolo.Numai pe acel coridor erau poate 100 de oameni.In toata clinica probabil erau 1000 de oameni,ce stiu eu.E trist sa stai acolo si sa urmaresti povestile tuturor, e si mai trist sa trebuiasca sa fii pacient.Am cunoscut o fata anul acesta acolo.Are doar 24 de ani.Cu ce a gresit ea ca la o asemenea varsta sa fie pusa in situata asta?Ma uit la sotii pacientelor care asteapta cu sufletul la gura vesti bune.Aici se poate vedea juramantul de la casatorie,la bine si la rau,in sanatate sau in boala.Oare vor fi alaturi de ele prina ceasta incercare,oare le vor accepta boala si ce va urma apoi?Daca exista iubire adevarata,cu siguranta vor accepta destinul si vor fi alaturi de ele.Trecand peste toate acestea,vestea buna ma face sa inchid ochii la tot ce se intampla in jurul meu si sa ies din spital fara sa ma uit inapoi.Bine ca am trecut si peste aceasta proba si ca cea care ma iubeste cel mai mult e bine si sanatoasa.Peste 3 luni voi reveni acolo,voi retrai acea tristete pe care fara sa vrei te cuprinde.Incepi sa plangi si nu stii de ce.Dar iubirea,credinta si speranta se vad acolo cel mai bine.

Prima zapada

Azi dimineata a nins pentru prima data in aceasta iarna.Nu mi-era dor defel,dar stiu eu ca adanc in sufletul meu m-am bucurat.Cand eram mica,imi amintesc cum stateam afara ore in sir si ma dadeam cu sania,sau pur si simplu ma jucam cu prietenii mei in fata blocului cu zapada.Dupa ce am depasit aceasta faza si am mai crescut,imi amintesc cum ma uitam pe geam minute in sir sa vad cum ninge,cum cad fulgii din cer.....fulgii mari.Altadata studiam forma fulgilor care imi cadeau pe geaca sau pe mana.Ce bine era cand eram copil...fara nici o grija,viata nu era complicata,era simpla si naiva.Acum, noi suntem cei care ne-o complicam si mai ales modelul care ni se impune de catre mass-media.As vrea sa traiesc aceasta iarna ca un copil!

Vine iarna

Vine iarna si putin mi-e groaza.Sunt friguroasa si daca mai bate vantul si prin suflet.....Cu toate astea,sunt optimista si vesela si de abia astept sa vina Craciunul.Nimic nu se compara cu atmosfera acestei sarbatori:colinde,familie,filme bune la tv...Ce poate fi mai frumos decat sa vezi reactia inocenta a unui copilas care-si descopera cadourile sub bradul de Craciun?M-as simti implinita daca Mosul mi l-ar aduce pe "el",dar daca nu,ma voi conforma inca o data.Nici o problema.Si daca nu voi avea din nou nici un plan de revelion,ce are?E doar o zi ca oricare alta.Vine iarna,dar eu de abia astept sa vina primavara.Oare ce mai am de facut anul acesta?

Cum iti masori anul care e pe cale sa se termine?

Intr-o dupa-masa am vazut si eu primele 5 minute dintr-un film de pe HBO,un muzical,in care se punea intrebarea "Cum masori un an?".Mi s-a parut foarte interesanta aceasta perspectiva.De obicei,adica intotdeauna masuram anul prin luni,saptamani,zile,ore,minute,secunde.De ce n-am masura realizarile noastre?Lucrurile bune si rele ce ni s-au intamplat?Ne-am pus vreodata intrebarea daca am facut suficiente fapte bune luna asta?Sau,am reusit sa fac pe cineva sa zambeasca astazi?Ma uitam pe calendar zilele acestea si mi-am dat seama ca deja au trecut aproape 3 luni de cand mi-am schimbat locul de munca.Nu pot sa stiu cum a trecut timpul?La fel a trecut si anul..Mai e putin pana incepe luna noiembrie,mai e putin pana la Craciun si vom incepe un nou an,un an in care speram sa avem mai multe realizari,sa avem sanatate si noroc in dragoste.Cate ore din anul care se termina ati fost fericiti?Cate luni ati iubit cu adevarat?Cate ore ati plans sau ati suferit din cauza dezamagirilor?Daca ati putea sa schimbati un singur lucru din ceea ce ati realizat anul acesta...ce ati schimba?Cat timp ati petrecut alaturi de familie?Deci.....in ce sa-mi masor timpul care trece?As vrea sa-mi masor timpul in dragoste, in zambete si vise.Vise..pentru ca imi place sa visez cu ochii deschisi.Cine ma stie,ma cunoaste.Voi in ce v-ati masura timpul?

Treziti-ma cand vine primavara !!!

Nu-mi place toamna,nu-mi place cand ploua si nu se mai opreste,nu-mi place frigul,nu-mi place zapada,nu-mi place toamna,nu-mi place iarna...Odata cu venirea toamnei mohorate s-a produs marea schimbare.Analizand ultimele decizii din viata mea,nu regret nimic...absolut nimic.Chiar daca as fi putut sa fiu in alta locatie acum,sa lucrez in alt domeniu.....oricum stiu ca nimic nu e intamplator.Dupa o luna de lucru am fost promovata pe alt post,invat si altceva si din luna mai de cand am intrat in campul muncii am lucrat pe 3 pozitii diferite.Tare,nu?Si marea schimbare?Da....ma simt implinita si m-am ambitionat foarte mult....Schimbarile se vor vedea peste cateva luni.Ideea e ca ma simt bine.Nu am crezut ca pot fi asa posesiva,in sensul ca ingerasul meu a inceput gradinita,iar eu eram toata ziua cu ochii pe ceas,cu emotii in stomac numai pt ca sufletelul meu s-a desprins putin de sub fustele adultilor si acum incet incet invata sa zboare.Azi la gradi,maine ma trezesc ca merge la scoala,la liceu,la facultate......Am intrat in hibernare....Treziti-ma cand vine primavara,sau daca e ceva important,sau poate ma trezeste un Fat-Frumos ???Dar treziti-ma lin... cu o melodie de sufletel sau cu una foarte happy si daca e si soare afara,atunci voi fi toata un zambet.

Un nou inceput

In sfarsit o noapte mai racoroasa...Nu prea am chef de scris,dar simt nevoia sa impartasesc unele idei.Am dat un nou start vietii mele in ceea ce priveste viata personala si cariera.Am simtit ca ceea ce aveam nu mi se potrivea,ca nu puteam sa cresc,sa progresez,sa ma gandesc la un viitor.Ce rost are sa lungesti o situatie numai de dragul de a avea o ocupatie?Iubirea e ceva ce nu poti descrie prea bine in cuvinte,se simte,se traieste...Sa imparti totul cu persoana pe care o iubesti,sa o protejezi,sa faci astfel incat sa-i fie bine.Iubirea nu este egoista...Stiu ca nu am iubit inca cu adevarat,am vrut,dar iubirea nu se poate forta,ea vine pur si simplu din interior.Nu spun "Te iubesc" ca sa-mi aud vocea,ci spun "Te iubesc" cand sunt in stare sa fac orice pentru persoana de langa mine,chiar si daca trebuie sa merg la capatul lumii.Vreau sa iubesc cu adevarat,vreau sa simt ca omul de langa mine ma iubeste si ca nu se foloseste de mine.Deocamdata vreau sa investesc in mine,sa citesc mult si sa ma rasfat,daca nu are cine sa ma rasfete.Pupici dulci,pufosi si lipiciosi!

Greece, my second home

It's been 2 years since i have left from Athens,but everything is so close.I really have left a part of my heart there and i miss everything,even the oranges smell from the Saturday market.I miss all my friends from the hostel,i miss to stay so late in the night and speak or listen to them in the kitchen or balcony,i even miss greek language.And my sister is there to my second home in Syros....We had such a good time and so many hours to talk and laugh...I miss the sea,i miss the islands and "tavernas",the big greek families...I miss everything and everybody.Sometimes i feel i had to be born in that country.Everything in my life is about greece.S'agapao!Filakia!

Imi dau demisia!

Abia am pasit in viata,ca deja sunt foarte dezamagita de viata de adult.Parca era mai bine cand nu aveam nici o grija,nici o responsabilitate.Viata este nedreapta..Unii dintre voi ati spune "Numai acum ti-ai dat seama?Pe ce lume ai trait pana acum?".Ei bine,pana acum am trait in lumea mea roz in care binele,prietenii,ajutorul celor din jur neconditionat,respectul,iubirea,dreptatea,corectitudinea existau in mare masura.Bine,existau si exceptii,dar erau chiar minore problemele.Am fost la niste concursuri in ultima vreme.Cand am scris la misto si din amintiri vagi am luat nota mai mare decat atunci cand am parcurs toata materia si simteam ca o stapanesc.Ma doare pentru ca ma simt la alt nivel decat acea nota aruncata acolo.Si totusi,mandria mea,increderea mea in mine si increderea altora in mine ar putea scade.Nu ar trebui sa-mi pese de restul lumii,dar de ce simti la un moment dat ca toata lumea reuseste in jurul tau in timp ce tie nu-ti reuseste nimic......E grea viata de adult si-mi dau demisia!!!!!

Ba merg, ba nu merg

Este a treia sau a patra oara cand am incercat sa plec....din nou in Grecia.N-am reusit...E ca si cum ceva ma retine aici si cineva face tot posibilul ca eu sa nu ajung acolo.Oare care este motivul?Simt ca sunt parte din acea tara,ma simt acolo ca la mine acasa,simt ca mi-am lasat o parte din mine in aceasta tara frumoasa atunci cand am plecat in 2006.Nu-mi place sa fiu asa nesigura pe mine si sa-mi schimb deciziile de pe o zi pe alta.Imi place sa stiu clar ceea ce vreau si unde vreau sa ajung.Totusi...m-am linistit si m-am impacat cu ideea.Stiu ca in tot ce mi se intampla exista o motivatie si nu o data am descoperit mai tarziu adevaratele motive.Zilele acestea am gustat putin din bucuria de-a fi alaturi de "copilasii mei",care de fapt au crescut atat de mult sub ochii mei.M-am simtit fericita si cred ca in sfarsit am incheiat un capitol de suparare din viata mea.Mi-au trebuit 2 ani sa-mi dau seama ca e normal sa fiu inlocuita,dar asta nu inseamna ca nu sunt in continuare iubita.Tot zilele astea mi-am amintit de Zilele Mondiale ale Tineretului si de toate acele persoane importante din viata mea care si-au pus amprenta in stilul meu de viata,care m-au format si care au fost alaturi de mine sincer.

Intrebari ce nu se vor sfarsi niciodata...

Inca de mici,oamenii din jur ne-au pus tot felul de intrebari legate de viata.Pe vremea cand eram la gradinita si in clasele primare tin minte intrebarea "Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?",in gimnaziu te intreaba "La ce liceu vrei sa dai?Ce profil?",la liceu "La ce facultate vrei sa mergi?".Cand termini facultatea incepe adevaratul stres.Toata lumea face presiuni asupra ta,ce-i drept...treptat.Incepe cu "te-ai angajat?Unde?De ce nu te-ai angajat?E greu sa-ti gasesti un loc de munca?De ce nu lucrezi in domeniu?"etc.Asta e cazul meu....Ma zbat sa gasesc ceva si nu pot sa suport intrebarile astea,ca si cum mie nu imi pasa.Toata lumea ma compatimeste si intreaba pe toata lumea daca stie pe cineva..etc.M-am gandit ca poate daca as merge sa ma plang la toate rudele si cunostintele,poate ar face o cheta pentru mine si m-ar lasa in pace......Dupa ce voi lucra undeva vor incepe intrebarle legate de salar si o sa ma compatimeasca din nou si pe toti tinerii din Romania asta,ca n-o sa reusim sa ne realizam in viata.Dupa ce imi fac putina vechime,vor incepe intrebarile legate de viata personala : "Cand te mariti?".Dupa ce ma voi marita : "Cand vine bebe?"Peste ani si ani curiosii vor intreba "Cand se casatoreste fata/baiatul?","Cand intri la pensie?"etc.....Intrebarile astea curioase de tot si totusi de nimic cu adevarat,ci puse doar de dragul conversatiei nu se vor termina niciodata...Cred ca toti suntem presati de aceste intrebari.Acuma depinde cum raspunzi.Daca-ti place sa iei peste picior persoana sau o lasi sa te streseze si data viitoare.Pupici!

Comunicarea

Comunicarea este secretul oricarei relatii.Fie ea cea de amicitie,fie de iubire.Trebuie sa spui ceea ce simti chiar daca ti-e greu sau e un fel de critica la adresa celuilalt.Cu cat amani mai mult aceste lucruri pe care le tii in tine cu atat se produce departarea dintre cei doi oameni.Am trait atat comunicarea cat si lipsa ei in relatiile mele.Mi-a fost greu,dar chiar si o critica a dat rezultate,eu care nu vroiam sa fac omul sa se simta nasol.De multe ori am fost "scuturata" si eu sau criticata si mi-a prins foarte bine.In relatia de iubire,cu atat mai mult e important sa comunici....altfel nu ne putem cunoaste cu adevarat si ne trezim poate peste cativa ani alaturi de o persoana pe care nu o cunoastem defel.Distanta a facut sa comunic mult mai bine cu Luci si sunt fericita pentru acest lucru.Imi place comunicarea si am incredere.....