In fiecare seara cand vin sau plec de acasa, pe malul Petzei, zeci de batrani asteapta povestind in fata unei bucati de fier, ziarul. Este un ziar gratuit, un ziar in care se dau informatii in mod gratuit, informatii ieftine, dar pentru multi este singura sursa de informatii, pe langa stirile macabre de la televizor.
Ma gandeam cum am ajuns in secolul acesta in care exista atatea modalitati de a fi informati, in care tehnologia este atat de dezvoltata? Ma gandeam ca noua generatie oricum isi citeste presa pe internet, dar oamenii mai in varsta, nu se au cu tehnologia. In plus, fara sa fiu rautacioasa, cred ca generatia anilor de glorie ai comunismului, obisnuiti cu cozile care nu se mai terminau, duc lipsa acelor momente sau am ajuns atat de saraci incat orice e pe gratis, e bun.
Trecand printre ei, ascultand franturi de conversatii, am observat ca se strang la o anumita ora si sunt foarte irascibili daca indrazneste cineva sa se bage in fata lor, pentru ca de multe ori, ziarele nu ajung la toti. Aceste persoane se transforma intr-un fel de postasi deoarece nu iau doar un ziar pentru uz personal, ci fiecare ia un teanc pe care il distribuie in bloc. Asa gasesc si eu ziarul in scara mea.
Ce trist este ca am ajuns in aceasta situatie...
Am vrut sa le fac o poza, dar cu ce sa ma laud? Cu disperarea oamenilor?
Totusi, privind partea pozitiva a lucrurilor, este bine de stiut ca oamenii in acest fel socializeaza, plus ca sunt deschisi sa citeasca si sa se informeze, deci nu suntem o populatie de ignoranti.
Ma mai distreaza si reclama de la Vodafone in care mama ii spune fiului ei, ca pe ziarul de pe telefon sa curete el cartofii.
Oare, peste 30 de ani cum vom fi informati?
