marți, 10 august 2010

O luna la Torino

Iata o noua oportunitate pe care am primit-o cadou de la Doamne Doamne prin intermediul firmei in care m-am angajat.....o luna de training la Torino. Dupa 3 saptamani de concediu, in care am "vegetat" in bloc ( nu sunt o persoana prea spontana si fara planuri n-am mers nicaieri), vineri dupa-masa, la ora 14 primesc un telefon. Eram informata ca duminica noaptea voi pleca impreuna cu colegii mei la Torino pentru mult asteptatul training. Noroc ca-mi cumparasem valiza...Mai trebuia doar sa o umplu si sa-mi iau zborul.
Prima data cu avionul...wow....oare cum va fi?Ce voi simti atunci cand voi zbura? Nu am avut neaparat emotii, ci am fost doar nerabdatoare sa merg, sa fac acel curs si sa mananc inghetata.
Dupa o asteptare de cateva ore, iata-ma in avion. Din pacate n-am avut un loc la geam. Nerabdare mare, dar totusi se anunta o intarziere de cateva minute. Avionul se pune in miscare, mareste viteza incet incet, apoi dintr-o data...ma simt ca in parcul de distractii :)) Viteza tot mai mare si dintr-o data ma vad deasupra orasului. O senzatie unica...Avionul face o curba, se inclina intr-o parte....Vai ce mult mi-a placut! Turbulente? Ce-s alea?
Cand am ajuns in Torino, am asteptat si am tot asteptata bagajele.Dupa ceva timp au ajuns, din fericire. Deja ma gandeam ca voi ramane fara el. Urcam intr-un taxi si iesim pe soseaua de centura. Si ma uit pe ceasul de pe bord si vad cum ajung la 150 km/h....No problem. Ma simt ca in filmul TAXI. :)) Oricum, nu se simtea viteza si italienii, chiar daca sunt grabiti, circula foarte bine. In oras am lasat-o mai moale cu viteza. Ajunsi la hotel.....m-am simtit un VIP. Super fain, conditii bune si un mare apartament , balcon, aer conditionat.....Super!!! O luna in care sa ma simt VIP, sa nu fac nimic, in afara de servici.
Obosita, am mers sa-mi fac abonamentul pentru transportul in comun ( n-am fost chiar asa mare vip sa am masina cu sofer :)), dar legitimatia nu se poate face numai in anumite locuri, ca de exemplu in gara.Am umblat dupa nenorocita aia de legitimatie mult si bine.
Prima zi la servici. "Tutto bene?" Of course....nu putea fi altfel. Aceeasi atmosfera, doar peisajul schimbat. Sunt placut surprinsa cat de sanatos mananca italienii si se vede rezultatul. Sunt slabi si arata cu 10 ani mai tineri decat varsta lor reala. Trebuie sa ma pun si eu sa-mi schimb stilul de viata....
Zilele au trecut foarte repede. Desi trainingul a fost obositor datorita cantitatii asa de mari de informatii pe care le-am primit, m-am reintors acasa cu mai multe cunostinte, dar din pacate n-am apucat sa vedem nimci practic. Am incercat sa obtinem permis de vizita la sediul Fiat Mirafiori, dar au si ei o mare birocratie, tinand cont ca erau colegi italieni care asteptau sa mearga acolo de mai bine de-o luna. Apoi s-a ivit o noua posibilitate: sa obtinem permis turistic de vizita Fiat. Tot am fi recunoscut ce ne interesa pe noi, chiar daca ne-am fi plimbat cu trenuletul in hala. Ei bine, angajatii de la Fiat au intrat in greva si a picat si aceasta posibilitate. Cel mai haios a fost faptul ca la cursuri ne aratau poze si filmulete de la statiile asamblate la Oradea. Ne-am impacat cu gandul ca tot mai multe lucruri vom vedea acasa....
A fost cald in Italia, dar n-am suferit din cauza asta, datorita climei. Am vizitat Muzeul Egipt, al doilea ca marime dupa cel din Cairo si mi-a placut foarte mult. Chiar am vazut pe Discovery ca sunt multi arheologi italieni care exploreaza Egiptul. Bravo lor...bine ca au fonduri ca sa-si faca meseria.
Nu puteam sa nu vizitez Domul in care se pastreaza Giulgiul. Nu era expus, dar mi-am amintit cu drag de momentele unice pe care le-am trait in anul 2000, cand am fost la Torino si am vazut acea bucata de panza, atat de controversata, dar chiar nu am nevoie de astfel de dovezi ca sa cred ca Isus a murit si a inviat pentru noi. Oricum, ajuta doar sa-i vezi imaginea si sa intelegi cate rani a suferit pentru noi.
Chiar in prima sambata la Torino, am mers la Superga, un loc in care se poate vedea panorama orasului. A fost frumos acolo sus, de asemenea mi-a placut si plimbarea cu trenuletul. In acel loc exista o frumoasa biserica in care am constatat cu indignare faptul ca oamenii scriu pe pereti. Ce moda o mai fi si asta? Sa-ti scrii numele pe peretii bisericii, sau poate chiar declaratii de dragoste, etc. Erau afise de atentionare ca lumea sa nu mai scrie pe pereti ci sa foloseasca registrele puse la dispozitie la intrarea la biserica. In fine....mi se pare un lucru urat.
Nu pot sa nu mentionez faptul ca am incercat muulte gusturi de inghetata, dela cea mai populara Gelaterie din Italia, si anume GROM. In acest loc se face inghetata "come una volta", fara chimicale, doar cu ingrediente naturale si ecologice. Cel mai mult mi-a placut Stracciatella. L-am gasit pe facebook pe Federico Grom si l-am felicitat pentru cea mai buna inghetata pe care am mancat-o vreodata. Evident ca mi-a raspus. ;)
A fost prima data cand nu m-am indragostit in Italia ;)))Nu-mi vine sa cred ca am stat o luna acolo si n-am simtit nimic pentru nimeni. Oricum, ramaneam doar cu gandul :))
In schimb, am vrut sa fac si eu ceva mai traznit deoarece viata mea sociala a avut de suferit pe acolo. Asa ca, i-am facut poze unui tip tare simpatic cu acre ne intlneam aproape in fiecare zi in autobusul 41, cand mergeam la servici. Nu stiu daca a observat, dar la un moment dat zambea frumos. Nu m-am limitat doar la o poza, doua....ci chiar noua :))
Nu va voi povesti experieta culturala de acolo, deoarece nu se compara o excursie/pelerinaj/campus in Italia cu mersul la servici.N-am avut timp sa vizitez si nici companie dispusa sa faca altceva in afara de shopping.Distantele erau foarte mari, toate se inchideau devreme, multi romani dubiosi pe acolo (nici nu ma mir ca ne urasc astia), un amalgam de natii cu oameni mai mult sau mai putin civilizati....
A fost obositor sa stau 8,9 ore/zi si sa-i ascult pe colegii mei imaturi( o parte din ei chiar m-au calcat pe nervi), dar am avut rabdare, ca la asta sunt buna, sunt experta....Sa am rabdare....
In concluzie, a fost o experienta care poate fi repetata, cu conditia ca data viitoare sa fac tot posibilul sa ajung la mare....Era doar la 100 km distanta, dar n-am avut cu cine...
Drumul spre casa cu avionul, din nou o experienta frumoasa, chiar daca am zburat prin nori si au fost turbulente si in Munchen ne-am grabit sa prindem avionul spre Budapesta....
Sunt recunoscatoare pentru tot.

2 comentarii:

  1. "multi romani dubiosi pe acolo (nici nu ma mir ca ne urasc astia), un amalgam de natii cu oameni mai mult sau mai putin civilizati...." Stiu la ce te referi :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer, as fi vrut sa raman cu imaginea feerica a romanilor care merg sa munceasca si sa-i stearga la fund pe italieni, ca ei nu servesc munca de jos.Dar despre asta nu se scrie in ziare si nu se da la tv.

    RăspundețiȘtergere