duminică, 15 mai 2011

Istoria unui suflet mare, plin de iubire


Au trecut deja mai multe săptămâni de când am terminat de citit cartea „Istoria unui suflet”, care este de fapt jurnalul Sfintei Tereza de Lisieux, o sfântă care a murit la doar 24 de ani, răpusă de boală.
Nu vreau să fac o recenzie a cărţii, vreau doar să împărtăşesc ceea ce m-a impresionat din viaţa acestei sfinte. Încă de la început, un impact mare a fost să aflu că părinţii Terezei, înainte să se cunoască şi să se căsătorească şi-au dorit fiecare în parte să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu, să aleagă viaţa consacrată. Neputând acest lucru, ei au format o familie cu adevărat creştină, în care şi-au educat copiii învăţându-i dragostea lui Dumnezeu. Efortul lor, jertfa lor a fost cu totul răsplătită deoarece din 9 copii câţi au avut, cele 5 fete care au supravieţuit, şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu, alegând viaţa consacrată. Una dintre ele este Tereza, care a devenit o sfântă. Tereza îşi dorea de mică să se consacre lui Isus şi mai mult decât atât, îşi dorea să ajungă sfântă. Ea spunea : „Nu vreau să fiu o sfântă pe jumătate, nu mi-e teamă să sufăr pentru Tine, nu mă tem decât de un lucru, şi anume, să fac doar voia mea, ţi-o ofer, căci ceea ce Tu voieşti!”
Şi totuşi, să ştii ce vrei de la o vârstă atât de fragedă, este chiar o dovadă de maturitate, atât intelectuală, cât şi spirituală datorită alegerii stării de viaţă. Tereza a încercat să intre în Carmel de la 16 ani, dar nu i-a fost îngăduit din cauza vârstei. A făcut tot posibilul să-şi realizeze obiectivul. La început a aşteptat, apoi a mers la Roma împrenă cu tatăl ei într-un pelerinaj organizat de parohie şi în timpul audienţei la Papa, ea i-a cerut suveranului pontif s-o lase să intre în Carmel.
Intrarea ei în mănăstirea de clauzură nu s-a întâmplat uşor şi repede, dar ea a continuat să aibă răbdare, să treacă peste stările de deşert în care Isus părea absent.
Cel mai mult mi-a plăcut felul în care s-a oferit Pruncului Isus în aşteptarea ei. Ea s-a gândit să fie o mică jucărie de care să se folosească Micul Isus, dar nu o jucărie preţioasă de care să aibă grijă şi pe care doar să o privească, ci o mică minge fără valoare, pe care s-o lovească, s-o bată cu piciorul, să facă ce vrea cu ea. Sfânta vroia sa-l distreze pe micul Isus, sa-i facă o bucurie. Iar Isus a primit-o, s-a uitat să vadă ce e înăuntru şi după ce a văzut, fiind mulţumit de ceea ce descoperise in inima Terezei, i-a dat drumul şi a adormit. Este foarte frumoasă această imagine a copilului Dumnezeu. Iar Tereza şi-a dat acceptul ca Isus să se folosească de inima ei. Îi cerea lui Isus să îi rupă lanţurile, şi după o perioadă de încercare, Isus le-a rupt, altfel decât se aştepta şi i-a îndeplinit toate dorinţele inimii.
Sfânta Tereza căuta să facă mici sacrificii fără a le evidenţia, iar aceste mortificări sunt un bun exemplu pentru noi care credem că avem nevoie să facem lucruri mari pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu. „Mortificările mele constau în a-mi înfrânge voinţa proprie, mereu gata să se impună, a-mi reţine o replică, a face mici servicii fără a le evidenţia, a nu-mi sprijini deloc spatele când stăteam aşezată”. „Isus nu cere fapte măreţe, cu numai abandonarea de sine şi recunoştinţa.”
„Isus nu vrea să-mi dăruiască provizii, mă hrăneşte în fiecare clipă cu hrană complet nouă, o găsesc în mine fără să ştiu cum de se află aici”. De câte ori noi îi cerem provizii lui Isus. De ce să avem nevoie de chestii în plus, când Isus ne umple braţele de cadouri în fiecare zi? Oare cât putem cuprinde noi, în mâinile noastre atât de limitate?
Sfânta Tereza a suferit în tăcere, fără să se plângă de boala care o avea, astfel încât nimeni nu şi-ar fi putut imagina că e grav bolnavă. Mi se pare incredibilă această atitudine în faţa unei mari suferinţe fizice. Mă găndesc ca boala se agravase atât de tare încât Tereza mai respira doar cu o mica parte dintr-un plămân. Îi era greu să respire şi nu se plângea.
A murit la doar 24 de ani răpusă de tuberculoză, dar înainte să-şi dea sufletul spunea că misiunea ei de abia atunci începea.
Mi-am scris într-un carneţel mai multe citate din această carte. Oricum, să poţi să citeşti jurnalul unei sfinte este un cadou pentru fiecare dintre noi. Este un fel de manual, că se poate trăi contrar curentului din societatea actuală care ne impune standarde şi ne educă pentru o lume fără valori. Tereza a fost un om care şi-a dorit din tot sufletul să devină sfântă. A învăţat să se abandoneze în mâinile lui Isus, să iubească, să facă totul din iubire şi a reuşit.
A trecut şi ea prin multe perioade de deşert, tentaţiile n-au ocolit-o şi nici boala. A ştiut să accepte crucea. Nu a fost un super erou, nu s-a plâns pentru nimic. Şi-a preţuit timpul şi găsea în orice ocazie prilej pentru a-i face o bucurie lui Isus.
Voi încheia cu o replică foarte interesantă a sfintei Tereza:
„Bunul Dumnezeu nu inspiră niciodată dorinţe pe care să nu le poată împlini”.

2 comentarii:

  1. Draga Anca, m-a incantat postarea ta despre Sfanta Tereza si trebuie sa-ti marturisesc ca din clipa in care am citit si eu , in viata Terezei, ca " Dumnezeu nu mi-ar inspira astfel de dorinte daca nu ar vrea sa le implineasca" imi ascult si urmez cu mai mare fidelitate "inspiratiile inimii", iar Bunul Isus are grija sa le implineasca.

    Daca doresti , poti citesti aici:

    http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.com/2010/10/act-de-daruire-iubirii-milostive.html

    cateva cuvinte foarte frumoase ale Sfintei Tereza.

    Dumnezeu sa te binecuvanteze cu toata splendoarea iubirii Sale!

    RăspundețiȘtergere
  2. Maria, multumesc mult pentru cuvintele atat de frumoase pe care mie le-ai impartasit. Si mie imi place foarte mult blogul tau si cand am ocazia il citesc.
    Plus ca a fost o surpriza sa descopar ca citesti si tu Lepadarea de sine pentru a trai cu Cristos si Teologia patimilor. ;)
    O zi minunata iti doresc impreuna cu Isus si Maria!

    RăspundețiȘtergere