Acum doua saptamani a venit pe nesimtire iarna....Inca nu eram pregatita sufleteste pentru aceasta perioada friguroasa si interminabila pentru mine. Totusi, o raza de speranta a aparut la orizont, atunci cand am inceput sa repetam prima colinda la cor.
Inscrierea in acest cor, este cea mai buna decizie pe care am luat-o in ultima vreme...tot sub presiunea momentului si tot alaturi de fratiorul meu Hori.
Am inceput sa visez.... simteam ca plutesc, ca o flacara arde undeva pentru mine, ca am o noua sansa sa schimb viata mea plictisitoare.... Si totusi, ce rost are sa visez? De ce sa visez? Stiu ca e un vis care nu se va realiza niciodata, la fel ca si celelalte vise ale mele... Cred ca am o problema. Nu visez ce trebuie...
Trebuie sa revin cu picioarele pe pamant, sa privesc realitatea face to face si sa am curaj s-o accept. Visele ma fac doar sa sufar si eu nu mai vreau sa sufar. Nu asa, nu pentru o iluzie...
M-am saturat sa am rabdare, sa astept, sa pice ceva din cer... Dar, oricum, nu ma voi impotrivi si asta voi face in continuare,chiar daca e obositor si ma doare.
Nu ma plang de nimic. Viata mea este plina, am ce face chiar daca sunt somera. Ideea e ca se apropie iarna asta urata si nu pot sa nu trec prin aceste stari sufletesti.
Urasc iarna si frigul si de abia astept sa se faca primavara, cu pomi infloriti, cu soarele stralucind, cu plimbarile mele din parc, etc....
Ce rost are sa visez, daca nici macar in vise nu ma pot schimba? Sunt tot eu, aceeasi Anca din viata de zi cu zi...la fel..tot eu... cu aceleasi calitati si defecte.
Culmea ironiei...sa nu ma pot imagina altfel...
Anca,
RăspundețiȘtergerenimeni cu cred ca era pregatit de iarna, dupa o vara atat de frumoasa... ne-a cam trezit la realitate din visare...Cu totii visam, si cred ca e laudabil ca o putem face intr-o lume ce ne determina sa fim ancorati intr-o lume ca o jungla, o lume ce ne determina sa luam decizii si sa actionam in fiecare minut...O toamna frumoasa, Adela
keep walk, and don't forge to smile, sometime
RăspundețiȘtergere