La multi ani!

La multi ani, inimioarelor!!!

Azi este ziua voastră...şi în acelaşi timp este şi ziua mea. Aşteptaţi să vă spun "La mulţi ani"...şi eu sunt aici...şi aştept. Dar nu acesta este scopul meu, nu aceasta mă determină pe mine să fiu fericită.

Vă aparţin, aşa cum sunt, chiar dacă vă ţineţi tari precum nişte fetiţe capricioase şi chiar dacă vreţi ca lumea să se învârtă numai în jurul vostru, vreau sa vă transmit ca lumea se învârte in jurul fiecareia, deci...şi în jurul meu. Eu sunt personajul principal al vieţii mele şi merit să fiu liberă să fac alegeri în numele meu şi pentru mine. Nu este nimic egoist... şi voi faceţi la fel şi aţi făcut la fel la vârsta mea.

Îmi pare rău că nu mă înţelegeţi, dar sunt fericită implicându-mă în atatea contexte diferite, colorate care mă ajută să cresc şi să fiu om. Limitându-mă doar la carapace, ma simt legată în lanţuri, mă simt constrânsă şi nu vreau asta. Vă iubesc şi ştiu că nu ma ridic la aşteptările voastre, dar voi fi vreodată suficient de bună pentru voi? Ceea ce se întâmplă acum e posesie, deoarece iubirea nu se manifesta aşa. Vă iubesc şi când sunt plecată de acasă, şi atunci când sunt la serviciu şi atunci când reuşesc să vă dedic puţin timp...Vreţi să vă dedic timpul pe care îl doriţi voi, dar nu este al vostru, nu este nici măcar al meu.....este pentru ceilalţi, este acolo unde nevoile sunt mai mari, unde se lasă o urmă în această lume...sper mai bună.

Am lipsit doar 2 săptămâni, pentru că am avut activităţi importante pentru mine, pentru că refuz să mă plafonez şi să rămân la un anumit nivel. Şi dacă aş locui în alt oraş, dacă aş fi plecată din ţară, dacă aş fi căsătorită sau dacă aş avea o relaţie la distanţă şi aş fi mereu plecată? Nu m-aţi mai iubi pentru astea? Nu m-aţi mai iubi aşa cum sunt, încercând să-mi trăiesc viaţa?

Lumea se învârte şi în jurul meu...şi eu am un telefon pe care pot să fiu sunată, am o casă unde pot fi vizitată, am un program de muncă şi de odihnă....Şi voi aţi fost candva ocupate şi nu v-am reproşat nimic...stăteam singură acasă până târziu şi tot vă iubeam. Aveai prieteni şi nu te vedeam prea des acasă...şi tot te iubeam, chiar dacă-mi lipseai...Îmi lipseau conversaţiile noatre....dar tot te iubeam şi tot mă bucuram alături de tine....

Nu este egoism să-mi trăiesc viaţa aşa cum vreau...este libertatea mea, alegerea mea...Şi faptul că nu vreţi să acceptaţi asta este alegerea voastră, la fel ca şi refuzul de a-mi răspunde la telefon, la fel ca şi pretinderile ce le aveţi de la mine, la fel ca şi supărarea pe care o ţineţi sau faptul că nu vreţi să-mi vorbiţi. Fiecare a ales atunci când şi-a luat responsabilităţi, iar eu, responsabilităţile luate vreau să le duc până la capăt. Acelea mă fac să mă simt utilă cu adevărat, acolo sunt liberă să fac cum vreau...
Poate ca aceste responsabilităţi vi se par pierdere de timp, dar pentru mine nu e aşa...Nu mă limitaţi, pentru că nu vreau să mă limitez!

Vă iubesc chiar şi în această clipă...şi dacă voi credeţi că-mi daţi o lecţie prin această tăcere...este doar orgoliul vostru şi voi alegeţi să vă simţiţi nemulţumite în loc să fiţi bucuroase că mă aveţi aşa cum sunt. Vreţi să fiu iubită aşa cum sunt, dar voi....o faceţi?

Cu drag,
Anca