Reflecţie în prag de sărbătoare

Cu câteva ore înainte să luăm lumina, ma gândeam să vă împărtăşesc câteva gânduri legate de postul mare, de săptămâna patimilor, de sărbătoarea învierii.
Postul mare este cel mai lung şi mai aspru post dintre toate posturile, aşa am găsit o definiţie pe internet. De ce este cel mai lung? Acesta durează 50 de zile în comparaţie cu Postul Crăciunului care durează 40 de zile. Dar mă tot întreb, de ce o fi aspru? Nu ştiu, nu găsesc explicaţii. Nu mi se pare mai greu sau mai aspru decât celelalte. Este clar o perioadă de renunţare, de purificare a trupului şi a sufletului. Aşa ar trebui să fie, dar am trăit pe pielea mea, aproape în fiecare an, multe încercări şi conflicte în familie din cauze stupide. Şi totuşi, iertarea, umilinţa, părerea de rău sunt câteva din trăirile care te transformă pentru o viaţă nouă.
Ce fascinant este faptul ca avem un prieten care şi-a dat viaţa pentru noi! Mă întreb cât de mult realizăm acest lucru. Dumnezeu întrupat, a acceptat să sufere şi să moară pentru noi. Înseamnă că suntem chiar importanţi pentru El...Doar din iubire poţi să faci aşa ceva...
Mă voi lega din nou de isteria cumpărăturilor, de iepuraş şi alte chestii inventate de om, menite să ne distragă atenţia de la ceea ce este cu adevărat important.
Curăţenia de Paşti....o fac şi eu pentru ca deocamdată nu am de ales. Este de fapt o curaţenie generală, în care obligatoriu spălăm geamuri, batem covoare, lustruim mobila...Aşa se face la noi. E un lucru bun, dacă e făcut treptat. Consider că nu trebuie să ne rupem să facem sa sclipească totul într-o zi. Dacă ar fi si sufletele noastre la fel de sclipitoare.....la fel de curate....
Cumpărăturile pentru masa de Paşti.... Ok, e sărbătoare, familia se reuneşte, avem musafiri, trebuie să pregătim ceva mai mult decât de obicei. Dar...să nu exagerăm. Mâncăm mai mult decât de obicei, vrem să facem indigestie? Facem mai mult efort fizic ca să fie necesar să consumăm mai multe calorii? Trebuie să mâncăm toată săptămâna aceleaşi feluri de mâncare şi apoi să ne scârbim şi să aruncăm la gunoi?
Avem alt stomac de sărbători?
Iepuraşul... Când eram mică aveam şi eu la un moment dat iluzia iepuraşului care a dispărut rapid şi bine a fost aşa deoarece chiar nu văd legătura între animale şi învierea lui Isus. Dacă ne dorim aşa de mult să oferim daruri celor mici, de ce avem nevoie de pretext? Oricum, majoritatea părinţilor în ziua de azi îi sufocă pe bieţii copii cu jucării si haine noi, aceştia nemaiştiind ce înseamnă să-ţi doreşti ceva, să lupţi să obţii acel ceva, să visezi la acel ceva şi în final să fii fericit şi recunoscător. La ce ne mai trebuie iepuraş?
Aş vrea ca lumea să conştientizeze mai mult prezenţa lui Dumnezeu cel care a murit pe cruce şi apoi a înviat pentru noi.
Mi-a rămas în minte o replică pe care a spus-o un preot în Joia Mare:
Să ştergem praful păcatelor noastre cu ştergarul iubirii faţă de aproapele!
Tu ai şters praful?

Invitatie la petrecere

Cu pasi repezi se apropie Craciunul. Doar cateva zile ne despart pana la sarbatoarea mult asteptata, sarbatoarea bucuriei, momentul in care Dumnezeu ne-a dat o sansa la o viata noua.
Cum vom sarbatori acest moment special? Avand o masa bogata, inconjurati de familie si prieteni, asteptandu-l pe Mos Craciun? Pe el trebuie sa-l asteptam oare? Prietenii mei duc o intreaga campanie pe messenger sau pe facebook cum ca Mos Craciun exista. E chiar asa de importanta ideea unui personaj de poveste care aduce daruri? Oare nu ar fi mai simplu sa spunem ca Isus vine sa ne aduca daruri nemasurat de pretioase? oare chiar asa de importante sunt acele cadouri sub brad?
Atunci cand e ziua de nastere a unei persoane dragi, o sunam, ne intalnim cu ea, probabil ca mergem si la o petrecere, ii ducem un cadou si o coplesim cu dragostea noastra. De ce n-am proceda la fel si cu aniversarea lui Isus?
Sa mergem si noi la petrecerea ce se da in cinstea Lui in ziua de Craciun, sa-i ducem in dar inima si dragostea noastra. Cum putem face asta? Participand la Sfanta Liturghie la biserica, invitandu-l la masa noastra de Craciun si oferindu-i toata fiinta noastra.
Mai aud expresia, "Vai, nu simt Craciunul daca nu e zapada!", "Vai, daca ploua, vai daca etc..." Ce legatura are Craciunul cu prognoza meteo? Adica, daca nu ninge, Isus nu se naste sau cum?
E foarte simplu totul. Ori ne bucuram de nasterea lui Isus, ori nu. Ori alegem iubirea, ori masa imbelsugata, ori alegem un chef intr-un club, ori alegem sa cantam niste colinde..... Totul tine de alegere.
Sa alegem bine si sa ne bucuram de sarbatoarea Craciunului impreuna cu cel pe care-L sarbatorim.
Atunci, va promit eu, ca toate detaliile materiale si prognoza meteo nu mai conteaza.

Aparentele inseala

In ziua de azi trebuie sa fim un frumos cadou, ambalat frumos, cu multe fundite, colorat....Trebuie sa fim asa ca sa starnim interesul si curiozitatea celorlalti de a rupe ambalajul si a vedea continutul. Dar ma intreb, daca ambalajul este modest, oare nu ne putem bucura de cadou la fel de mult ca si cum ar fi ambalat la ultima moda? In fond...continutul e acelasi. De ce conteaza chiar asa de mult ambalajul? De ce un cadou ambalat intr-o simpla hartie alba este privit altfel decat unul ambalat in hartie lucioasa, colorata si cu fundite?

Acces la informatii

In fiecare seara cand vin sau plec de acasa, pe malul Petzei, zeci de batrani asteapta povestind in fata unei bucati de fier, ziarul. Este un ziar gratuit, un ziar in care se dau informatii in mod gratuit, informatii ieftine, dar pentru multi este singura sursa de informatii, pe langa stirile macabre de la televizor.
Ma gandeam cum am ajuns in secolul acesta in care exista atatea modalitati de a fi informati, in care tehnologia este atat de dezvoltata? Ma gandeam ca noua generatie oricum isi citeste presa pe internet, dar oamenii mai in varsta, nu se au cu tehnologia. In plus, fara sa fiu rautacioasa, cred ca generatia anilor de glorie ai comunismului, obisnuiti cu cozile care nu se mai terminau, duc lipsa acelor momente sau am ajuns atat de saraci incat orice e pe gratis, e bun.
Trecand printre ei, ascultand franturi de conversatii, am observat ca se strang la o anumita ora si sunt foarte irascibili daca indrazneste cineva sa se bage in fata lor, pentru ca de multe ori, ziarele nu ajung la toti. Aceste persoane se transforma intr-un fel de postasi deoarece nu iau doar un ziar pentru uz personal, ci fiecare ia un teanc pe care il distribuie in bloc. Asa gasesc si eu ziarul in scara mea.
Ce trist este ca am ajuns in aceasta situatie...
Am vrut sa le fac o poza, dar cu ce sa ma laud? Cu disperarea oamenilor?
Totusi, privind partea pozitiva a lucrurilor, este bine de stiut ca oamenii in acest fel socializeaza, plus ca sunt deschisi sa citeasca si sa se informeze, deci nu suntem o populatie de ignoranti.
Ma mai distreaza si reclama de la Vodafone in care mama ii spune fiului ei, ca pe ziarul de pe telefon sa curete el cartofii.
Oare, peste 30 de ani cum vom fi informati?

Între decizii şi tentaţii

Cu puţine zile în urmă, a apărut la orizont o ofertă deosebit de tentantă legată de achiziţionarea unui laptop de ultimă generaţie, cu o configuraţie super bună, mai bună decât aş fi sperat să-mi cumpăr. Este vorba despre un Laptop DELL care în magazin îl găsesc în jur de 3000 RON. Ei bine, persoana care avea mai multe astfel de laptopuri de vânzare, originare din Italia (aveau tastatura şi Windows-ul în italiană) îl vindea la 1500 RON, bine-nţeles fără acte şi garanţie. Câţiva colegi îşi cumpăraseră deja şi eram cât pe ce să cedez, dar cum 1500 RON nu e o sumă de aruncat pe geam, am stat, am cugetat, am cerut păreri şi am ajuns la concluzia că nu vreau să mă risc. În primul rând, nu e moral. Prin gestul meu, eu aş fi încurajat furtul. Cu cât piaţa cere mai multe obiecte de genul, cu atat mai mulţi se apucă de furat şi fac o afacere din asta. Nu stiu şi nici nu-mi imaginez cum au putut sa fure 60 de astfel de laptopuri şi sa le distribuie în toată ţara, dar nu e treaba mea. Cineva îşi risca libertatea pentru nişte bani...nu e treaba mea şi nici nu vreau să am vreo contribuţie chiar şi indirectă la acest fapt. Plus ca am mai citit pe net că producătorii implementează tot felul de softuri anti-furt şi dacă fac investigaţii, chiar pot localiza laptopurile „pierdute”. Chiar nu vreau să mă trezesc după ceva timp că îmi confiscă laptopul pe care am dat bani destui. Bine, veţi zice ce şanse am să mi-l găsească tocmai mie? Poate că 0,0000001% , dar prefer să mai aştept şi să-mi cumpăr un laptop cu acte şi garanţie, legal din magazin şi să nu-mi fac griji cum să-mi instalez diferite programe şi cum să-mi dezinstalez altele.
Poate voi regreta de mai multe ori faptul că am fost fraieră şi am luat aceasta decizie, dar în viaţă trebuie să luăm decizii bune.

De maine

De cate ori nu ne-am promis ca "de maine" n-o sa mai facem cutare lucru, sau ca de maine ne vom schimba, de maine vom renunta la acel viciu, de maine vom incepe o cura de slabire, de maine, de maine..totul de maine...
De multe ori reusim sa punem ceea ce ne propunem in practica, dar in timp, probabil ca revenim la vechile obiceiuri, chiar si pentru putin. Asa mi-am promis si eu, ca nu voi mai repeta mereu aceeasi greseala in ceea ce priveste cunoasterea unor persoane "potential" interesante. Si cu toate acestea....am clacat din nou. Am cazut, dar ma voi ridica si n-o sa ma mai uit la ce am lasat in urma.
A fost un lucru spontan, pe care nici macar nu l-am inceput eu, dar am luat parte la el, incercand sa fiu deschisa, sa vad si sa cunosc. Ne este sete de cunoastere...dar treuie sa fim atenti pe cine vrem sa cunoastem. O cunoastere nu poate fi rodnica doar daca privirile se indreapta intr-un singur sens. Privirile trebuie sa circule pe ambele benzi existand posibilitatea ca la un moment dat, sa apara o intersectie. Si in mijlocul acelei intersectii exista posibilitatea ca cele doua priviri sa se apropie. Dar, se pare ca a aparut un sens giratoriu, ne-am invartit de cateva ori in acel cerc, dupa care fiecare a luat-o pe strada lui.
Ceea ce ma enerveaza la culme este faptul ca visez si ma bucur de noua descoperire, ma bucur ca pot schimba pareri si cu persoane noi, ca imi pot face noi prieteni. Intotdeauna entuziasmul meu e mare si apoi sunt lasata acolo, ca un obiect de care nu mai ai nevoie. Nici macar n-ai incercat sa ma cunosti, sa ma descoperi. M-ai ranit, chiar daca a fost inconstient.
Si atunci, cu atata seninatate, putem merge sa cautam persoane noi si frumoase, bibelouri de portelan care sa fie ambalate asa cum ne dorim, tanjim dupa ele, dar hello....nu mai sunt la moda.
Mergem sa cautam laude si aprecieri gratuite in stanga si-n dreapta, mergem sa despicam firul in patru si sa cautam solutii la singuratatea si nefericirea noastra. Ne inselam pe noi insine cu ideea ca oricum, pana la urma, sufletul conteaza, si nu suntem in stare sa recunoastem si sa ne uitam in oglinda, cine suntem si ce facem cu micile semne pe care ni le da viata.
Pun capat aici si merg mai departe.