Cel mai bun film

          Dacă viaţa ta ar fi un film care ar putea fi vizualizat la cele mai bune cinematografe şi posturi TV, ţi-ar place să urmăreşti filmul cu tine? L-ai recomanda prietenilor tăi?

          Ce părere ai despre personajul principal? Îţi place ceea ce face, cum se comportă, cum evoluează viaţa lui? Ai deveni fanul acestui personaj, te-ai îndrăgosti de el?

          Tu eşti regizorul şi personajul principal în filmul vieţii tale!

La multi ani!

La multi ani, inimioarelor!!!

Azi este ziua voastră...şi în acelaşi timp este şi ziua mea. Aşteptaţi să vă spun "La mulţi ani"...şi eu sunt aici...şi aştept. Dar nu acesta este scopul meu, nu aceasta mă determină pe mine să fiu fericită.

Vă aparţin, aşa cum sunt, chiar dacă vă ţineţi tari precum nişte fetiţe capricioase şi chiar dacă vreţi ca lumea să se învârtă numai în jurul vostru, vreau sa vă transmit ca lumea se învârte in jurul fiecareia, deci...şi în jurul meu. Eu sunt personajul principal al vieţii mele şi merit să fiu liberă să fac alegeri în numele meu şi pentru mine. Nu este nimic egoist... şi voi faceţi la fel şi aţi făcut la fel la vârsta mea.

Îmi pare rău că nu mă înţelegeţi, dar sunt fericită implicându-mă în atatea contexte diferite, colorate care mă ajută să cresc şi să fiu om. Limitându-mă doar la carapace, ma simt legată în lanţuri, mă simt constrânsă şi nu vreau asta. Vă iubesc şi ştiu că nu ma ridic la aşteptările voastre, dar voi fi vreodată suficient de bună pentru voi? Ceea ce se întâmplă acum e posesie, deoarece iubirea nu se manifesta aşa. Vă iubesc şi când sunt plecată de acasă, şi atunci când sunt la serviciu şi atunci când reuşesc să vă dedic puţin timp...Vreţi să vă dedic timpul pe care îl doriţi voi, dar nu este al vostru, nu este nici măcar al meu.....este pentru ceilalţi, este acolo unde nevoile sunt mai mari, unde se lasă o urmă în această lume...sper mai bună.

Am lipsit doar 2 săptămâni, pentru că am avut activităţi importante pentru mine, pentru că refuz să mă plafonez şi să rămân la un anumit nivel. Şi dacă aş locui în alt oraş, dacă aş fi plecată din ţară, dacă aş fi căsătorită sau dacă aş avea o relaţie la distanţă şi aş fi mereu plecată? Nu m-aţi mai iubi pentru astea? Nu m-aţi mai iubi aşa cum sunt, încercând să-mi trăiesc viaţa?

Lumea se învârte şi în jurul meu...şi eu am un telefon pe care pot să fiu sunată, am o casă unde pot fi vizitată, am un program de muncă şi de odihnă....Şi voi aţi fost candva ocupate şi nu v-am reproşat nimic...stăteam singură acasă până târziu şi tot vă iubeam. Aveai prieteni şi nu te vedeam prea des acasă...şi tot te iubeam, chiar dacă-mi lipseai...Îmi lipseau conversaţiile noatre....dar tot te iubeam şi tot mă bucuram alături de tine....

Nu este egoism să-mi trăiesc viaţa aşa cum vreau...este libertatea mea, alegerea mea...Şi faptul că nu vreţi să acceptaţi asta este alegerea voastră, la fel ca şi refuzul de a-mi răspunde la telefon, la fel ca şi pretinderile ce le aveţi de la mine, la fel ca şi supărarea pe care o ţineţi sau faptul că nu vreţi să-mi vorbiţi. Fiecare a ales atunci când şi-a luat responsabilităţi, iar eu, responsabilităţile luate vreau să le duc până la capăt. Acelea mă fac să mă simt utilă cu adevărat, acolo sunt liberă să fac cum vreau...
Poate ca aceste responsabilităţi vi se par pierdere de timp, dar pentru mine nu e aşa...Nu mă limitaţi, pentru că nu vreau să mă limitez!

Vă iubesc chiar şi în această clipă...şi dacă voi credeţi că-mi daţi o lecţie prin această tăcere...este doar orgoliul vostru şi voi alegeţi să vă simţiţi nemulţumite în loc să fiţi bucuroase că mă aveţi aşa cum sunt. Vreţi să fiu iubită aşa cum sunt, dar voi....o faceţi?

Cu drag,
Anca

Novena la Pruncul Isus de Praga

In urmă cu 6 ani am avut bucuria de a vizita oraşul Praga şi am fost la sanctuarul dedicat Pruncului Isus de Praga. Am primit de acolo o mică broşură cu novena în limba română şi aş dori să o împărtăşesc cu voi, tinând cont că mai multă lume caută această novena şi nu o găseşte pe internet.



Pruncul Isus de Praga (scurt istoric)

Această devoţiune îşi are originea în inimile Sfintei Tereza de Avila şi a Sfântului Ioan al Crucii care au transmis această comoară spirituală Ordinului Carmelitan.
La Praga, în carmelul fondat în 1624, se trăieşte mesajul Sfintei Tereza şi călugării venerează, în oratoriul lor, o statuie a Pruncului Isus, amintindu-şi de cuvintele lui Isus: "Dacă nu veţi fi ca unul dintre aceştia mici, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor" (Mt, 18,3).
Miracolele care au urmat au adunat nenumărate inimi în jurul Statuii venerate la Praga. Acest lanţ de iubire difuzat în întreaga lume a luat numele oraşului de origine.
În 1889, în Arenzago (Genova-Italia), s-a constituit un Carmel dedicat Sfintei Tereza; acestuia i-a urmat, în 1905, primul Sanctuar din lume dedicat Pruncului Isus de Praga.

ZIUA 1

Pruncule Isus, iată-mă la picioarele Tale; mă întorc spre Tine, care eşti totul. Am atâta nevoie de ajutorul Tău! Isuse, priveşte spre mine cu iubire şi în atotputernicia Ta, vino în ajutorul meu.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noatre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi mărirea, în veci. Amin!

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară bucură-te ceea ce eşti plină de har. Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că l-ai născut pe Isus, Mântuitorul sufletelor noastre. Preasfântă Marie, mama lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi-n ora morţii noastre. Amin!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Spiritului (Duhului) Sfânt şi acum şi pururea şi-n vecii vecilor Amin!

Isuse, prin meritele divinei tale Copilării, dă-mi harul pe care îl cer ( se spune cererea....) dacă este în conformitate cu planul Tău şi spre binele meu. Nu privi la slăbiciunea mea, ci la credinţa mea şi arată-mi infinita Ta Îndurare.

IMNUL NUMELUI SFÂNT AL LUI ISUS

O, Isuse, adevărata bucurie a inimilor,
Cât este de plîcut să ne gândim la Tine
Dar, mai dulce decât mierea
Este prezenţa Ta în sufletele noastre.

Ea este cântecul cel mai minunat
Pe care cu bucurie îl ascultăm;
Este gândul cel mai dulce,
Isuse, Fiul lui Dumnezeu.

Tu eşti speranţa celor care se căiesc,
Eşti generos cu cei care îţi cer
Eşti bun cu cei care Te caută.
Cum te-ar putea descrie cel care Te-a găsit?

Nici în vorbe rostite, nici în cuvinte scrise
Nu putem exprima ce înseamnă iubirea lui Isus
Nimeni nu poate să o înţeleagă
Decât cel ce a gustat-o.

O, Isuse, fii bucuria noastră
Şi într-o zi, odihna noastră veşnică.
A Ta este mărirea acum şi în veci. Amin.

Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până-n veac. Amin!

RUGĂCIUNE

Dumnezeule, Tu L-ai dat pe unicul Tău Fiu pentru mântuirea neamului omenesc şi ai voit ca numele lui să fie Isus; fă ca într-o zi să-L putem contempla în Cer pe Cel al cărui nume îl venerăm pe pământ. Amin.

ZIUA 2

Isuse, splendoarea Tatălui ceresc, pe a cărui faşă străluceşte lumina divinităţii, Te ador din toată inima şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu cel Viu. Doamne, îţi ofer cu umilinţă întreaga mea viaţă. Doresc să nu mă despart niciodată de Tine fiindcă Tu eşto totul pentru mine.
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

ZIUA 3

Sfinte Prunc Isuse, contemplând faţa Ta pe care înfloreşte cel mai dulce zâmbet, mă simt plin de încredere. Da, sper să obţin totul prin bunătatea Ta. Isuse, revarsă asupra mea şi asupra celor ce-mi sunt dragi harurile Tale, iar eu voi preamări infinita Ta îndurare.
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

ZIUA 4

Prunc Isuse, a cărui frunte este împodobită cu o coroană, Te recunosc drept Regele meu divin. Nu mai doresc să fiu sluga demonului, a patimilor mele şi a păcatului. Domneşte, Isuse, în inima mea şi fă ca ea să-ţi aparţină pentru totdeauna.
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

ZIUA 5

Te contemplez, o, preadulce Mântuitorule, îmbrăcat într-o mantie purpurie, veşmântul Tău regesc. Aceasta îmi vorbeşte despre sânge, acest sânge pe care Tu l-ai vărsat pentru mine. Fă, i, bune Prunc Isus, să nu uit niciodată jertfa Ta şi să nu mai refuz să sufăr cu Tine şi pentru Tine.
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

ZIUA 6

O, preabune Prunc Isuse, inima mea se umple de bucurie când Te văd cum susţii lumea. Printre cei pe care-i susţii mă aflu şi eu. Tu mă priveşti, mă ocreoteşti în fiecare clipă, mă păzeşti ca pe un bun al Tău. Veghează asupra mea, o, Isuse, şi ajută-mă când sunt în încercări.
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

ZIUA 7

Pe pieptul Tău, o, Prunc Isuse, străluceşte o cruce, semnul mântuirii noastre. O, Divin Mântuitor, şi eu am crucea mea care, deşi este uşoară, prea adesea mă apasă.
Ajută-mă să o accept şi să o port cu folos. Tu ştii cât sunt de slab. Ajută-mă, Isuse!
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

ZIUA 8

Pe lângă cruce, o, Isuse, pe pieptul Tău observ o inimioară. Este imaginea Inimii Tale, care este într-adevăr de aur, prin infinita ei duioşie. Tu eşti adevăratul Prieten care se dăruie cu generozitate şi chiar se jertfeşte pentru persoana iubită.
Ajută-mă să înţeleg din nou cât de arzătoare este iubirea Ta şi învaţă-mă să corespund iubirii Tale.
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

ZIUA 9

O, micuţule Rege, mâna ta dreaptă, atotputernică, a dat atâtea binecuvântări celor care Te cinstesc şi Te invocă. Binecuvântează, dulce Isuse, sufletul meu, trupul meu şi tot ceea ce-mi este necesar.
Binecuvântează-mă să pot ieşi din necazurile mele şi îndeplineşte dorinţele mele. Ascultă rugăciunea mea, iar eu voi binecuvânta Numele Tău Sfânt în fiecare zi.
Tatăl nostru... Născătoare de Dumnezeu ... Slavă Tatălui....
Isuse, prin meritele Divinei Tale Copilării...

Pretenţii

Este o nouă şi frumoasă zi de luni, o zi în care sunt recunoscătoare pentru că am primit-o un dar, o nouă ocazie de a începe o nouă săptămână de muncă, un nou început, o nouă ocazie pentru a corecta greşelile şi a fi mai bun.
Ziua de luni nu este o zi groaznică, aşa cum mulţi spun...Ce vină are ziua şi ce se schimbă dacă tu urăşti această zi? Nu va mai exista? Se va scoate din calendar? NU!!! Contează atitudinea cu care porneşti în fiecare dimineaţă.
Eşti liber să alegi ceea ce vrei. Dacă vrei să urăşti ziua de luni, te vei simţi frunstrat şi nu vei da niciun randament, n-o să-ţi reuşească nimic şi vei sta bosumflat toată ziua, ca un urs în bârlog, dar timpul trece chiar şi aşa, soarele e pe cer, lumea îşi urmează cursul, pământul se învârte, munca o faci oricum,etc.
Dacă vezi din această zi o oportunitate, că doar noi nu putem cumpăra timpul şi nici nu vom ştii când se termină firul vieţii, vei încerca să profiţi la maxim de această zi, ca de toate celelalte, făcând ceea ce ai de făcut cu conştiinciozitate, cu responsabilitate.
Menirea noastră este să rodim şi cineva mi-a spus o comparaţie foarte simplă pe care merită s-o scriu şi să mi-o întipăresc bine în minte.

Sunt ca un pom fructifer, de exemplu un măr. Menirea mea este să dau mere. NU-mi fac griji cine le va culege, cine le va mânca, cine mă va îngriji. Eu pur şi simplu, dau ceea ce e mai bun din mine ca să produc nişte mere deosebite, delicioase.
OK. Şi cum pot eu ca şi persoană să rodesc?
De multe ori ne îngrijim de lucrurile exterioare, aşteptăm aprobările celorlalţi, nu îndrăznim să facem anumite lucruri pentru că nu sunt la modă şi uităm esenţialul. Nu contează cât de grandioase sunt lucrurile care le fac. Pot să fac ceva extrem de mic şi neînsemnat, dar dacă-l fac bine, cu dăruire şi iubire şi mă implic 100% în realizarea lui, cu siguranţă am rodit. Fiecare are libertatea să aleagă ce fructe vrea să mănânce. Dacă eu "produc" mere, nu am puterea să îi oblig pe ceilalţi să le şi mănănce. Poate altora le plan perele sau cireşele sau portocalele....Deci, treaba mea e să-mi fac treaba cât mai bine lăsând posibilitatea celor din jurul meu să aleagă. Responsabilitatea alegerii lor nu mai este a mea.

Şi atunci, cum facem cu pretenţiile? În fiecare zi pretindem ceva de la celălalt: fie că vrem să primim un telefon de la un prieten sau o rudă, fie că ne aşteptăm ca X sau Y să ne ajute neapărat, să ne dea ceva (nu contează ce, dar să primim ceva, orice...să fie pe gratis. Aici greşim. Pentru că nu putem primi mereu. Dacă ne umplem braţele de cadouri, la un moment dat nu mai avem unde să punem altele noi şi cu siguranţă le vom împrăştia toate pe jos, călcându-le în picioare şi stricându-le. Ceea ce vrei să primeşti, începe să dăruieşti. Vrei să te sune un prieten bun, ce te opreşte să formezi tu numărul? Oare mândria?(şi aici nu vorbim despre minutele de pe telefon care le avem din abundenţă). Dacă vrei să cunoşti o persoană mai bine, caut-o şi comunică...poate ea nici măcar nu s-a gândit la acest lucru. Dacă vrei să fii fericit, dăruieşte zâmbete, bucurie, lumină...etc
Încearcă azi să dăruieşti cât mai multe zâmbete pe stradă, persoanelor pe care nici măcar nu le cunoşti şi vei fi surprins câte vei primi inapoi. Dar, fă-o conştient!
Acum ne plimbăm pe stradă, cu căştile în urechi, în lumea noastră muzicală şi nu mai auzim nimic în jurul nostru, nu mai vedem nimic...nu mai trăim prezentul.
Când te plimbi pe stradă, observă tot ceea ce te înconjoară. Lasă-ţi grijile şi problemele în pace. Cu siguranţă nu se vor rezolva în timp ce te plimbi.
Fii recunoscător pentru tot! Eşti mai bogat decât crezi...Fă o listă cu ceea ce ai, începând de la lucrurile mărunte, materiale, până la cele spirituale, cum ar fi viaţa, sănătatea, faptul ca vezi, că auzi etc şi vei vedea că lista va fi super lungă, că nu te vei putea opri din scris. Şi mai ai curajul să te plângi că eşti român, că eşti sărac, că n-ai, ca şi cum ai fi ultimul cerşetor de pe stradă?
Ştii care e diferenţa dintre cerşetori şi noi? Cerşetorii n-au nimic de pierdut, în schimb noi, suntem prea ataşaţi de viaţa noastră comodă, de lucrurile materiale, de telefon, de maşina de spălat, de apa caldă de la robinet...Comoara noastră constă în ceea ce avem sau ceea ce SUNTEM?
Poate să vină o inundaţie, un tsunami, ne ia tot ce avem, dar ceea ce avem în inima, nu poate să ne ia nimeni. Ceea ce am invăţat, ceea ce am citit, iubirea pe care o avem şi o dăruim celorlalţi nu poate să ne-o ia nimeni.

Să aveţi o zi fără pretenţii, încercând să dăruiţi, să rodiţi, să creşteţi iubind.

Am timp destul pentru lucruri de calitate

Fiind o persoana destul de ocupata, avand mai multe activitati la care particip si cu care am ajuns la un moment dat la un fel de epuizare, am invatat de la un prieten drag cum sa aleg, cum sa-mi gestionez bine timpul.
Timpul este si trebuie sa fie prietenul meu cel mai bun. Cu totii avem 24 ore/zi, de la cersetorul de pe strada, pana la presedintele Statelor Unite sau Papa. Este foarte important cum privim timpul, si mai ales momentul prezent, care este singurul lucru sigur pe care il putem face sa fie bun sau rau. Trecutul e trecut, viitorul este ceea ce zidim incepand cu clipa aceasta. Viitorul nostru depinde de alegerile pe care le facem in momentul acesta.
Suntem si devenim ceea ce facem in mod repetat.

Gandurile devin vorbe,
Vorbele devin fapte,
Faptele devin obiceiuri,
Obiceiurile devin viitorul nostru.

In continuare, as vrea sa impartasesc cu voi un articol foarte interesant despre TIMP, scris de Stefano Bresciani, pe care l-am tradus cu drag pentru toti cei care au nevoie de "ceva", de o motivatie pentru a face ceva cu viata care ne-a fost daruita si a nu vegeta, neproducand nimic nici pentru noi, nici pentru ceilalti, nici pentru lume.

Toate drepturile sunt rezervate. Produs şi distribuit de PiùChePuoi.it - http://www.piuchepuoi.it

Dacă aş avea mai mult timp… (“Lamentări? Nu, mulţumesc!”)

Ţi-ar place să ai zile de 48 de ore?
Ţi-ai dorit vreodată săptămâni cu durata a zece zile?
Te-ai plâns vreodată că nu-ţi ajunge timpul să faci ceva?

Bine, dacă ar răspuns cu “da” cel puţin la una dintre aceste întrebări, îţi urez “Bine ai venit” în “clubul celor fără timp”, aceia care nu se bucură de orele de muncă, de weekendul scurt şi orele de după-amiază care le au la dispoziţie. Eu sunt unul dintre primii înscrişi în acest club, apoi soţia mea, toţi prietenii mei, rudele şi cunoştinţele fac deja parte de mai mulţi ani, dar... ştii ceva?
M-am săturat să-mi repet “dacă aş avea mai mult timp” asociată de clasica “când voi avea timp, voi face...” şi alte fraze asemănătoare, de azi vreau să încerc să-mi schimb acest aspect important al vieţii mele, care conduce pe oricine la a se lamenta!
Obiectivul acestui articol, fiind transversal asociat celor trei paşi pe care mă bucur că i-ai citit, e de a împărtăşi reflecţii şi strategii pentru a infrunta această problemă; m-aş bucura dacă mi-ai spune şi tu eventualele experienţe de viaţă, medote şi modalităţi de gândire pentru a întări această împărtăşire a mea: a nu te mai plânge din cauza timpului este posibil!
Săptămâna trecută au existat două episoade care mi-au stârnit dorinţa de a aprofunda şi de a încerca să îmbunătăţesc această situaţie. S-au întâmplat două lucruri:
1. Uitându-mă la emisiunea “Super Nanny”, am ascultat cu atenţie lamentările unui tânăr, tatăl a două fete splendide, care la întrebarea bonei “ai putea s-o ajuţi pe soţia ta şi să te ocupi de fetele tale?”, acesta a răspuns “muncesc foarte mult, nu am timp să stau acasă...”
2. Observând-o pe soţia mea în pregătirile pentru petrecerea zilei sale de naştere la 30 de ani, am redescoperit cum se pot face o mie de lucruri într-un timp foarte scurt şi ea este modelul meu în această arie, întotdeauna plină de energie, (aproape întotdeauna) neobosită.

Ieri am primit un newsletter de la un prieten Umberto Brenzone (fondatorul investitoreprivato.com) şi m-am oprit aupra unui articol foarte interesant, care spune într-un loc:
Timpul trece pentru toate fiinţele umane în acelaşi fel, dar nu toate fiintele umane îl percep la fel: fiecare are la dispozitie 24 de ore pe zi şi acest lucru este un fapt obiectiv, dar există cel care este un sclav (şi suferă) şi cel care este comandantul (şi îl domină). Dacă ştii să-ţi gestionezi timpul - şi emoţiile tale – o oră ţi se va parea aproape intotdeauna un minut. În schimb, dacă nu ştii cum se administrează (sau nu vrei), vei fi întotdeauna pe fugă, cu minutele numărate şi cel mai probabil vei trăi o viaţă stresantă.

Învaţă să te gestionezi şi vei fi capabil să faci mult mai multe lucruri în acelaşi interval de timp: lucruri - cum ar fi timpul – se schimbă, în funcţie de modul în care le priveşti. În felul în care percepi lucrurile timpul depinde numai de mintea ta, nu de exterior: mintea ta poate fi schimbată şi îmbunătăţită, depinde de tine.
Evenimentele externe, însă nu le poţi schimba şi nici îmbunătăţi,decât in mică măsură; în consecinţă este corect să te influenţeze doar în mică parte. Dacă eşti într-o coloană atunci când vii acasă cu maşina, ai două opţiuni:
1. Blestemi, te plângi, înjuri şoferul care îţi taie calea, continui să te uiţi la ceas şi aşa mai departe.
2. Priveşti partea plină a paharului şi găseşti partea pozitivă a aşteptării tale în trafic, care nu o poţi schimba: de exemplu, asculţi muzica preferată sau un audiocurs de creştere personală, suni o persoană cu care nu ai mai vorbit de mult timp, îţi organizezi următoarele zile (dacă stai chiar pe loc, poţi să îţi şi notezi) şi aşa mai departe.
Decizia este a ta, depinde doar de alegerea dintre cele două situaţii: consecinţele vor fi fructul deciziei pe care ai luat-o.
În cel modul cel mai veridic, Umberto a făcut lumină asupra “felului de a vedea lucrurile”, dincolo de factorul timpului: acela este la fel pentru toţi, dar nu toţi ştiu să-l folosească în acelaşi fel.
Revenind la cele două episoade precedente, ştii ce a răspuns bona acelui tânăr? Ceva de genul: “Nu contează că ai puţin timp, contează cum îl foloseşti, calitatea acelui timp este ceea ce face diferenţa...” şi continuă sugerându-i să transforme puţinele momente petrecute seara acasă în ceva plăcut pentru fetele lui, dându-i astfel mai multă libertate soţiei pentru a termina treburile casei sau pentru a se odihni.
În al doilea caz, nu mă voi apuca să-ţi fac o listă cu toate lucrurile pe care soţia mea a reuţit să le facă sâmbătă: de la curaţenia casei, la prepararea prăjiturilor, a mâncării, de la spălat şi călcat până la a o adormi pe fiica noastră. Vreau să te fac să te gândeşti cum se poate întâmpla să fim plini de energie şi să avem mai mult timp pentru noi şi pentru cei de lângă noi.


Pot să fac sport, arte marţiale, meditaţii, terapii holistice, să mă bucur de puterea apei sau de o alimentaţie echilibrată, pot să mă adresez unui coach (antrenor) sau unei persoane care are energie “de vânzare” (îmi vine în minte Miranda Sorgente, autoarea dinamică a cărţii “Energie +”) pentru a incepe acest drum de creştere.
Primul pas pentru a nu te mai lamenta de A NU AVEA TIMP poate fi stimulat, urmărit sau sugerat de către cineva care ştie mai multe decât noi; al doilea, al treilea şi următorii paşi- în schimb, trebuie să-i facem noi, cu picioarele noastre, cu forţele noastre, cu voinţa noastră!
Trebuie mai întâi să vrem să schimbăm modul de a privi (şi de a face!) lucrurile, trebuie să ne luăm viaţa în mâini şi să învăţăm s-o gestionăm.
Nimeni nu are nevoie de 48 de ore pe zi, fiecare dintre noi avem nevoie să înţelegem care sunt priorităţile vieţii noastre, alături de activităţile necesare pentru a satisface nevoile noastre de bază (cum ar fi: a lucra, chiar dacă, uneori, aceasta nu este ceea ce iubim mai mult, a găti, a spăla, etc.).
Să folosim timpul nostru cu cea mai mare energie, oferind ce avem mai bun din noi, pentru noi şi pentru ceilalţi: nu cantitatea timpului ne face fericiţi, ci calitatea.
Orele, zilele, lunile şi anii trec în grabă şi nu ne putem permite să ne irosim viaţa, să stăm şi să aşteptăm ca lucrurile să ni se întâmple: nu ar fi deprimant ca la 80 de ani, să ne uităm înapoi şi să ne spunem “dacă aş fi avut mai mult timp....”?
Să dăm spaţiu dorinţelor noastre, viselor noastre şi să le transformăm în obiective. Cu siguranţă e nevoie să ne odihnim din când în când, să ne oprim pentru a preveni orice simptom al stresului; forţele vor fi dozate corespunzător astfel încât corpul şi mintea să funcţioneze corect.
Să ne distrăm, să zâmbim chiar şi atunci când stăm la coadă la poştă sau blocaţi în trafic, să ne gândim la ce să facem în fiecare zi şi dacă un lucru ne place, să-l facem imediat, fără să mai aşteptăm.

Câteodată, timpul pare să zboare: e o frumoasă senzaţie pe care o percepem atunci când facem ceva care ne pasionează, atunci când suntem cu persoanele care ne iubesc şi care vor să-şi petreacă timpul cu noi. E inutil să mă repet, înşirând aici câte lucruri îmi place să fac (să scriu este unul dintre ele), aşadar, acum e rândul tău:
• Ce-ţi place să faci?
• Cu cine îţi place să petreci ore “de calitate”?
• Ce ai vrea să faci diseară, sau cel târziu mâine?
Nu mai amâna, nu te mai plânge că nu ai timp suficient, să crezi că nu ai destulă energie: toate sunt minciuni! Ia în mână ceasul vieţii înainte ca bateriile să se descarce...

Istoria unui suflet mare, plin de iubire

Au trecut deja mai multe săptămâni de când am terminat de citit cartea „Istoria unui suflet”, care este de fapt jurnalul Sfintei Tereza de Lisieux, o sfântă care a murit la doar 24 de ani, răpusă de boală.
Nu vreau să fac o recenzie a cărţii, vreau doar să împărtăşesc ceea ce m-a impresionat din viaţa acestei sfinte. Încă de la început, un impact mare a fost să aflu că părinţii Terezei, înainte să se cunoască şi să se căsătorească şi-au dorit fiecare în parte să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu, să aleagă viaţa consacrată. Neputând acest lucru, ei au format o familie cu adevărat creştină, în care şi-au educat copiii învăţându-i dragostea lui Dumnezeu. Efortul lor, jertfa lor a fost cu totul răsplătită deoarece din 9 copii câţi au avut, cele 5 fete care au supravieţuit, şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu, alegând viaţa consacrată. Una dintre ele este Tereza, care a devenit o sfântă. Tereza îşi dorea de mică să se consacre lui Isus şi mai mult decât atât, îşi dorea să ajungă sfântă. Ea spunea : „Nu vreau să fiu o sfântă pe jumătate, nu mi-e teamă să sufăr pentru Tine, nu mă tem decât de un lucru, şi anume, să fac doar voia mea, ţi-o ofer, căci ceea ce Tu voieşti!”
Şi totuşi, să ştii ce vrei de la o vârstă atât de fragedă, este chiar o dovadă de maturitate, atât intelectuală, cât şi spirituală datorită alegerii stării de viaţă. Tereza a încercat să intre în Carmel de la 16 ani, dar nu i-a fost îngăduit din cauza vârstei. A făcut tot posibilul să-şi realizeze obiectivul. La început a aşteptat, apoi a mers la Roma împrenă cu tatăl ei într-un pelerinaj organizat de parohie şi în timpul audienţei la Papa, ea i-a cerut suveranului pontif s-o lase să intre în Carmel.
Intrarea ei în mănăstirea de clauzură nu s-a întâmplat uşor şi repede, dar ea a continuat să aibă răbdare, să treacă peste stările de deşert în care Isus părea absent.
Cel mai mult mi-a plăcut felul în care s-a oferit Pruncului Isus în aşteptarea ei. Ea s-a gândit să fie o mică jucărie de care să se folosească Micul Isus, dar nu o jucărie preţioasă de care să aibă grijă şi pe care doar să o privească, ci o mică minge fără valoare, pe care s-o lovească, s-o bată cu piciorul, să facă ce vrea cu ea. Sfânta vroia sa-l distreze pe micul Isus, sa-i facă o bucurie. Iar Isus a primit-o, s-a uitat să vadă ce e înăuntru şi după ce a văzut, fiind mulţumit de ceea ce descoperise in inima Terezei, i-a dat drumul şi a adormit. Este foarte frumoasă această imagine a copilului Dumnezeu. Iar Tereza şi-a dat acceptul ca Isus să se folosească de inima ei. Îi cerea lui Isus să îi rupă lanţurile, şi după o perioadă de încercare, Isus le-a rupt, altfel decât se aştepta şi i-a îndeplinit toate dorinţele inimii.
Sfânta Tereza căuta să facă mici sacrificii fără a le evidenţia, iar aceste mortificări sunt un bun exemplu pentru noi care credem că avem nevoie să facem lucruri mari pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu. „Mortificările mele constau în a-mi înfrânge voinţa proprie, mereu gata să se impună, a-mi reţine o replică, a face mici servicii fără a le evidenţia, a nu-mi sprijini deloc spatele când stăteam aşezată”. „Isus nu cere fapte măreţe, cu numai abandonarea de sine şi recunoştinţa.”
„Isus nu vrea să-mi dăruiască provizii, mă hrăneşte în fiecare clipă cu hrană complet nouă, o găsesc în mine fără să ştiu cum de se află aici”. De câte ori noi îi cerem provizii lui Isus. De ce să avem nevoie de chestii în plus, când Isus ne umple braţele de cadouri în fiecare zi? Oare cât putem cuprinde noi, în mâinile noastre atât de limitate?
Sfânta Tereza a suferit în tăcere, fără să se plângă de boala care o avea, astfel încât nimeni nu şi-ar fi putut imagina că e grav bolnavă. Mi se pare incredibilă această atitudine în faţa unei mari suferinţe fizice. Mă găndesc ca boala se agravase atât de tare încât Tereza mai respira doar cu o mica parte dintr-un plămân. Îi era greu să respire şi nu se plângea.
A murit la doar 24 de ani răpusă de tuberculoză, dar înainte să-şi dea sufletul spunea că misiunea ei de abia atunci începea.
Mi-am scris într-un carneţel mai multe citate din această carte. Oricum, să poţi să citeşti jurnalul unei sfinte este un cadou pentru fiecare dintre noi. Este un fel de manual, că se poate trăi contrar curentului din societatea actuală care ne impune standarde şi ne educă pentru o lume fără valori. Tereza a fost un om care şi-a dorit din tot sufletul să devină sfântă. A învăţat să se abandoneze în mâinile lui Isus, să iubească, să facă totul din iubire şi a reuşit.
A trecut şi ea prin multe perioade de deşert, tentaţiile n-au ocolit-o şi nici boala. A ştiut să accepte crucea. Nu a fost un super erou, nu s-a plâns pentru nimic. Şi-a preţuit timpul şi găsea în orice ocazie prilej pentru a-i face o bucurie lui Isus.
Voi încheia cu o replică foarte interesantă a sfintei Tereza:
„Bunul Dumnezeu nu inspiră niciodată dorinţe pe care să nu le poată împlini”.

Dependenţa de Facebook

Am simţit-o de mult timp... A intrat în viaţa mea fără să vreau şi m-a atras cu ideea comunicarii şi menţinerii relaţiilor la distanţă, apoi au apărut jocurile, aplicaţiile şi toate celelalte.
M-a atras în această capcană în care mă afundam tot mai mult, dar nu făcea parte din pachet fişierul UNINSTALL pentru mintea mea, deoarece, la orice oră pot să-mi şterg contul, dar oare vreau? Am atâţia prieteni, atâtea contacte pe care nu vreau să le pierd astfel încât nu pot renunţa la cont. Din fericire pentru mine, un prieten mi-a vorbit despre fericire. Da, fericirea este o alegere a noastră, nu depinde de factorii externi. Întrebarea este, vreau să fiu fericită?
DA, VREAU ! Şi cum pot să fac asta? Foarte simplu, din acest moment aleg să fiu fericită, să trăiesc prezentul, fiecare clipă cu o intensitate maximă şi să nu ma amăgesc aşteptand ca viitorul să-mi aducă ceva mai bun, pentru că viitorul se va transforma în prezent şi noi tot spre viitor vom privi, tot zilele alea bune le vom aştepta mereu şi nu vom fi în stare niciodată să trăim clipa şi să fim fericiţi.
În fiecare zi, când îmi deschideam internetul, tendinţa mea era să intru pe facebook, să mai vad cine ce a mai făcut, să văd poze, să văd cum îşi petrec alţii timpul. Mă simţeam mai fericită? Nu... În schimb iroseam timpul degeaba şi uitam de prezentul meu, clipa mea, uitam să trăiesc aici şi acum.
Azi am primit un link cu un articol foarte interesant despre dependenţa aceasta a noastră de facebook. Boala, pentru ca e deja o boală, se numeşte F.O.M.O (Fear of Missing out). Este de fapt teama că se întâmplă lucruri interesante la care tu nu participi. Alţii trăiesc intens tot felul de experienţe, în schimb tu stai acasă şi rămâi spectator la viaţa lor şi până la urma esti spectator şi în faţa viaţii tale, în care ar trebui să fii personajul principal, chiar şi regizorul. Te complaci în starea ta de "dolce far niente" şi lasi viaţa să treacă pe lângă tine suspinând după viaţa altora.
Dar facebookul arată viaţa reală a celorlalţi? Din experienţă personală pot spune că pe această pagină de facebook îmi afişez doar selecţie din viaţa mea: pozele cele mai bune, stările cele mai bune, evenimentele cele mai bune etc. Deci, oarecum, arăt altora ce bine mi-e mie în fiecare zi, aşteptând ca unii sau alţii sa-mi dea like. Ce? Viaţa mea se rezuma la simple clickuri?
Un exemplu:
Stau acasă. Sunt puţin tristă şi simt că vreau să fac ceva interesant. În loc să mă ridic din pat şi să ies afară să mă bucur de viaţă, deschid laptopul, ma conectez la internet, intru pe facebook. Mă uit să văd ce face lumea. Văd nişte poze postate de o prietenă din excursia de săptămâna trecută. Îmi spun: ce fain!!! Şi mie mi-ar fi plăcut.... Deja îmi imaginam ce bine m-aş fi simţit şi eu acolo.
Văd că cineva îşi pune la status că îşi plănuieşte concediul în nu ştiu ce ţară exotică, sau altul îşi schimbă statutul relaţiei sau încă o prietenă care e însărcinată şi postează pe site prima fotografie a copilului făcută la ecograf. Şi imi spun....ce fericiţi sunt prietenii mei! Toţi sunt împliniţi, numai eu nu. Ce viaţă monotonă am!!! Şi e chiar aşa? Eram tristă înainte. M-a ajutat cumva facebookul să-mi schimb starea? NU!!!! M-a ajutat să mă afund mai mult. Şi ca să nu fiu singura ratată din această lume, îmi caut şi eu o poză super tare, îmi pun un status super interesant, îmi schimb şi eu de ochii lumii statutul relaţiei şi gata.... Acum pot sa inchid liniştită calculatorul... Starea mea s-a schimbat cu adevărat? Nu...eu sunt la fel, dar alţii care vor intra pe facebook ca şi mine, vor găsi şi viaţa mea la fel de super interesantă cum am descoperit-o eu pe a altora şi nu voi face decât să prelungesc lanţul acesta şi îi voi face pe alţii să se simtă naşpa...
Îmi spunea cineva în glumă că boala poate fi tratată mai uşor atunci când are un nume. Ei bine, există un nume FOMO şi chiar dacă unii o negaţi, ea există şi se manifestă la intensităţi diferite la fiecare în parte.
Putem evita această boală conştientizând că pe reţelele de socializare, postările spun nu neapărat realitatea, ci cum ar vrea să fie oamenii. Postările sunt doar selecţii din ceea ce ni se întâmplă, chestiile super tari cu care vrem să ieşim în evidenţă. Pe facebook vrem ca viaţa noastră să fie ireală pentru că uităm să trăim în lumea reală, AICI şi ACUM...De ce să ne temem că ratăm moduri interesante de a ne petrece timpul? Cine măsoară acest lucru? Conform căror standarde un lucru este mai interesant decât altul? În societatea de azi, lucrurile mai interesante sunt cele pe care le face toată lumea, că doar aşa e la modă. Suntem manipulaţi să fim aşa cum ne vrea societatea. Chiar nu vrei să fii tu şeful?
Încerc "să mă las" de facebook ca de un drog. Am reuşit deja de săptămâna trecută să-mi scot acest obicei din viaţa de zi cu zi şi, chiar dacă a fost greu, mă simt mai bine. Nu renunţ la facebook, dar aleg să-l folosesc atunci cand vreau eu, când chiar am nevoie. Aleg să nu-mi mai irosesc timpul preţios plantând legume virtuale pe farmville, aleg să nu mai pierd timpul pregătind reţete apetisante in bucataria virtuală, aleg să nu mai dau like la cauze care nici măcar nu au vreo finalitate şi nu ajută cu nimic, aleg să-mi petrec timpul in cel mai interesant mod posibil, in modul meu, aleg să-mi exprim starea de spirit cu cine vrea să ştie cu adevărat cum sunt... etc
Aleg, aleg, aleg... Aleg să fiu fericită. Totul ţine de timpul prezent. Aleg să trăiesc clipa, AICI şi ACUM!